Cancerul corupției

Corupția a fost cancerul vieții noastre publice — virusul care ne-a lăsat nu doar mai săraci, ci moralmente precari, nedemni, jalnici. Ritualul șpăgii a scurtat vieți, a alungat stima de sine, a îngropat cariere. Mita dată la fiecare examen, contract comercial sau exercițiu electoral a schimonosit pe dinăuntru atâția oameni cândva onești sau chiar admirabili…

Milioane de români trecuți prin labirintul umilințelor de tot soiul au hotărât să-și părăsească casa natală, bătătura și petecul de pământ pentru a munci prin țări îndepărtate. Bani mai mulți în Occident? Nu neapărat, dar mai puțină mânjeală, batjocură și falsitate.

Blestemata corupție a făcut din România — o bijuterie a Europei — acea țară jalnică despre ale cărei „reușite” cu greu poți vorbi străinilor. Corupția a distrus educația, a blocat infrastructura, a ruinat sănătatea, mânjind chiar și religia, fotbalul sau cultura.

Duhorile corupției ne-au degradat mai mult decât războaiele venite din afară. E timpul să ne curățăm, să ne trezim și să ne revenim în fire.