Cea mai nocivă orientare din istoria filozofiei moderne şi rolul ei in actuala destructurare a imperiului american

Cand am ajuns la Frankfurt pe Main in vara anului 1997 am fost gazduit intr-o casa de oaspeti pe strada Beethoven. Ieseam din casa inainte de ora 9, si dupa cativa metri o luam la stanga pe strada Kettenhofweg care drept inainte ma ducea direct la destinatia mea zilnica, Institutul de Fizica
Teoretica al Universitatii Johann Wolfgang von Goethe. In prima zi dupa sosire m-am sculat devreme si intre 7 si 8 dimineata am vizitat strazile din vecinatate. Trei repere mi-au atras atentia si mi-au ramas in memorie pana astazi : Chiar pe Kettenhofweg Strasse functiona pe atunci o bacanie de stil vechi pe care scria “Früchte aus dem Süd” si unde proprietarul cu mustata si ochelari robotea cu aplicatie manipuland cutii cu legume si fructe proaspete pentru clientela sa predominant formata din imbatranita clasa a patriciei frankfurteze -dupa 2-3 ani magazinul s-a inchis prin naturala extinctie exponentiala a clientelei. Continuand drumul spre institut ajungeam la intersectia cu promenada Senckenberg Anlage unde la cateva case pe dreapta se inalta chiar vis-a-vis de Juridicum-ul Universitatii, impozanta cladire a Institutului de Cercetari Sociale (Institut für Sozialforschung – IfZ), cuibul temutei Şcoli de la Frankfurt.

Alt reper de pe strada Kettenhofweg, cateva intersectii in directia opusa fata de Universitate : o casa cu o infatisare terna, cu blocuri de piatra cenusii cum sunt multe alte case in Frankfurt insirate mai ales pe invecinata Bockenheimerlandstrasse. Pe frontispiciul casei se afla o placa memoriala in stilul bas-relief asa cum le intilnesti la mai tot pasul in centrul Moscovei, si care amintea trecatorului ca acolo a trait Theodor W. Adorno pana la moartea sa care a survenit in 1969, si pe care, in afara de profilul fiului negustorului de vinuri Wiesengrund, se afla inserata o sentinta greu
de tradus din celebra sa Minima Moralia :“Es gibt kein richtiges Leben im Falschen” ceea ce ar vrea sa spuna intr-o interpretare simplista ca viata nu poate functiona corect daca se accepta falsul si minciuna. In anii care au urmat, fara sa ma intereseze problematica scolii filozofice dezvoltate in metropola de pe Main – la institutul unde lucram se vorbea tot de o scoala de la Frankfurt, insa de fizica nucleara teoretica fondata de Prof. Walter Greiner in anii ’60 – am primit bucati disparate de informatii despre Scoala de la Frankfurt, de la anticarii stangisto-anarhisti din Bariera Bockenheimerului care traisera pe viu “revolutia” din 1968, si de la foarte comunicativa dna Gisella Richter de la biblioteca Max Born a institutului.

In anul 1998 guvernarea in Germania, dupa o lunga domnie a cancelarului unificator Kohl, fusese preluata de coalitia rosie-verde (Partidul Social Democrat si Verzii) sub bagheta viitorului agent de influenta rusa Gerhard Schröder , iar la carma Ministerului de Externe aparuse un individ ciudat, cu liceul neterminat, pe nume Joshka Fischer. Intre 1968 si 1972 se manifestase ca revolutionar marxist-maoist agresand cu tovarasii sai politia pe strazi, profesorii din universitate si facand parte dintr-o organizatie de asalt, ecou al batalioanelor de asalt naziste (Sturm Abteilungen – SA), dar care avea o denumire mult mai letala Proletarische Union für Terror und Zerstörung – Uninunea proletara pentru teroare si distrugere. Cineva imi aratase la un moment dat vila din apropierea Universitatii unde Joshka Fischer se baricadase si in final o incendiase. Biografia sa de pe wikipedia mai noteaza ca a frecventat asiduu prelegerile lui Adorno, Horkheimer, Habermas, marii corifei ai scolii care, mai ales primii doi, asa cum aflam din scurta istorie a lui Störig, se manifestasera foarte suportivi in cercurile studentesti in anii ’60, iar capetenile turbulentilor faceau frecvent recurs la Teoria critica a acestora, desi ulterior, cand evenimentele au luat amploare cei doi maestrii au incercat sa se dezica de aplicarea violenta a invataturilor lor de catre praxisul revolutionar. Adorno reactioneaza atunci anemic cu manifestul “Retragere in turnul de Fildes” si foarte curand moare, iar Hockheimer dispare si el cativa mai tarziu. Renengandu-si maestrii, studentii energumeni se orienteaza mai departe spre variante ideologice marxistotrotzkisto- maoiste-cheguevariste si mai radicale si uimitor dupa cateva decade unii dintre ei ocupa locuri fruntase in Parlamentul European, cum a fost Cohn-Bendit , cunoscut in Franta ca “génial emmerdeur de la bourgeoisie” si al lumii cu bun simt as adauga eu.
Evident ca fiind de stanga nimic din biografia infama a lui Joshka nu l-a descalificat pentru ocuparea fotoliului afacerilor straine al ciuntitului si schiop-suveranului al IV-lea Reich (actualulul BRD), demnitate ocupata in al II-lea Reich pentru o vreme, o data cu functia de cancelar de catre marele unificator al statelor germane, Otto von Bismarck. Vai de tine “Trauernde Germania”!
Ca ministru a sustinut ideea ca Germania nu trebuie sa isi recastige suveranitatea din ghiarele “Natiunilor Unite”, macar atat cat o au pana si tari ca Romania sau Albania.

Dar sa revenim la elementele esentiale ale Scolii. Nu este un secret ca cele mai importante curente ale marxismului din secolul XX au aparut si s-au manifestat viguros tocmai in afara imensului lagar sovietic unde aceasta dogma organiza si dispunea de vietile a peste un miliard de oameni intr-o
veritabila maniera de roman distopic, o exceptie fiind filozoful maghiar Georg Lukacs, loial pana la moarte versiunii leninist-staliniste a marxismului. Astfel ca la vest de Cortina de Fier aproape orice ganditor, care intr-un sens larg isi tragea radacinile de la Marx, recunoscand astfel in om fiinta sociala (Gesellschaftswesen), a fost recunoscut ca Filozof Social. La Frankfurt acesti filozofi au reusit sa imprime in constiinta publica ideea ca nu sunt niste simplii adoratori ai lui Marx ci ca adopta chiar pozitii critice fata de acesta si prin urmare sunt indreptatiti sa fie denumiti Filozofi sociali “critici” pentru a evita eticheta de comunist. Deci intr-un sens restrans Filozofia Sociala Critica sau Teoria Critica a Societatii este gandirea elaborata si promovata de elevii Scolii de la Frankfurt. Asa cum vom vedea mai incolo aceasta imagine nu este acurata deoarece cei mai proeminenti reprezentanti ai scolii, cu unele rezerve Theodor Adorno au ramas in linii mari marxisti “inarmati pana in dinti” pana la sfarsit,
devierea principala privind strict obiectul si beneficiarul acestei ideologii, adica inlocuirea in cursa emanciparii a proletariatului cu alte mase de “emancipabili”.
Asa cum arata Rolf Wiggershaus, probabil cel mai bun expert in domeniu, Institutul de Cercetari Sociale este o consecinta indirecta a revolutiei din Noiembrie 1918 in Germania care il rastoarna pe Kaiser. Varianta bolsevizanta a revolutiei esueaza lamentabil la Berlin prin executarea prompta si extrajudiciara a lui Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht de catre soldatii stabsefului Waldemar Pabst, iar la Munchen prin asasinarea lui Kurt Eisner si inabusirea Republicii Sfaturilor (Münchner Räterepublik) de parte careia se afla si tanarul soldat cu simpatii socialiste Adolf Hitler-un detaliu care le scapa istoricilor de “establishment”. Un alt simpatizant al bolsevizarii Reichului german este si tanarul Felix Weil, fiul unui milionar, student in discipline economice si sociale la Universitatea din Tübingen. Acesta viseaza si spera, la fel ca etern tanarul radical Obama mult dupa aceea in America, ca intr-o buna zi in Germania va triumfa uniunea de sfaturi dupa modelul leninist, deja practicat la foc continuu pe ruinele “sfinte” Rusii a tarilor, plonjata acum in plin razboi civil si milioane de “pierderi colaterale” prin executii si infometare.


Ce este Teoria Critica ?

In scurta sa istorie a filozofiei universale, Störig arata ca elementele  esentiale ale acestei scoli de gandire se pot sumariza in 5 puncte:

1. Recursul fundamental la dogma marxista
2. Metoda dialectica asa cum a fost filtrata de Pozitivismul Logic si Filozofia Analitica
3. Interpretarea critica a Societatii
4. Incercarea de a lega gandirea teoretica cu actiunea practica (praktischem Handeln)
5. Orientarea catre asa-zisa problema a viitorului (Zukunft) in sensul de speranta, asteptari, modificarea obiectivelor in functie de conditiile la un moment dat, etc..

Primele doua directii s-au materializat prin atacurile si polemica Scolii de la Frankfurt la adresa empirismului si tendintelor pozitiviste din teoria cunoasterii si metodologia stiintei. A treia directie in schimb s-a orientat pe atacarea virulenta a “societatii de mase” in care ar aparea alienarea,
degradarea culturii, manipularea psihologica a maselor, etc.
Cat despre punctul 5 ce sa mai vorbim, oare deja pomenitul linksradikal Obama, nu invoca speranta de a vedea mareata America intoarsa cu fundul in sus in cartea cu titlul provocator “Indrazneala de a Spera (The audacity of Hope )” ? Probabil, dupa modelul preconizat de parintele sau politic Saul Alinsky , activistul comunist si autor al infamului material “Desteptarea Radicalilor” – ghidul revolutionarului de profesie adaptat la conditiile metropolei nord-ameriane, dar si de celalat dascal al sau, de data asta spiritual, preotul militant negru si deraiat mental Jeremiah Wright, autorul celebrei rugaciuni “God Damn America!”.

Teoria Critica traverseaza Atlanticul (“Frankfurt goes to Hollywood”)

Probabil ca efectul cel mai devastator produs de “grupul de soc  Stossgruppe)” (Horckheimer, Adorno, Marcuse in principal) al Şcolii de la Frankfurt s-a resimtit in State Unite ale Americii. Dupa “Machtergreifung”-ul national-socialist, scoala se refugiaza mai intai in Elvetia (Geneva) si
apoi peste Atlantic. Americanii, asa cum inca erau in anii ’90 cand i-am cunoscut si eu tratau cu interes si chiar simpatie palavrageala intelectuala a unui european daca acesta stia sa faca un apel minimal la sarmul din dotarea culturala. La fel si in anii ’30, straini fiind de bataliile sangeroase pe
taram ideologic care se desfasurau pe vechiul continent si intr-o anumita masura sedati de new deal-ul Roosveltian, admiratia sincera pentru Mussolini care le facea o buna impresie in lupta pentru combaterea crizei economice rezultate din marea depresie, americanii erau total deschisi la
tot felul de idei si ideologii care pareau sic si exotice ca si Regina Maria, aclamata frenetic de zeci de mii de new-yorkezi cand a vizitat Statele Unite.
Veniti pe acest teren lipsit de anti-corpi ideologici, savantii germani luand act de ospitalitatea americana si-au adaptat imediat metodele de introspectie sociala dezvoltate la Frankfurt si au fundamentat teoria dupa care capitalismul american este o imensa conspiratie impotriva propriilor
lor idei socialiste. Mai mult, principalul proiect colectiv de care s-au ocupat in anii americani, in principal Horckheimer si Adorno, a fost asa-zisul proiect care investiga prejudecatile gazdelor primitoare si dupa care a rezultat un volum, considerat important pana in ziua de azi in lumea
academica din S.U.A. privind intelegerea conformismului si dominatiei : The Authoritarian Personality (Personalitatea autoritara). In cateva cuvinte, observatile facute in cursul investigatiei sociale aferenta acestui proiect ar fi indicat o propensitate accentuata a subiectilor intervievati de a
accepta dominatia capitalismului industrial, a culturii de mase , a prejudecatilor rasiale, etc. Cu alte cuvinte stramosii celor din ziua de astazi care chipurile din ignoranta-“the deplorables” dupa eticheta data de criptoleninista Hillary – nu voteaza platforma radicala a Partidului Democrat.


Actorii principali

Max Horckheimer
Fiu de industrias din Stuttgart, Horckheimer se pregatea inainte de Marele Razboi sa devina un capitalist avant la lettre.
Rugat sa scrie cuvantul inainte la cartea lui Jay, una din cele mai bune surse despre scoala, Horckheimer cuprins de tipica amenzie a ideologului de stanga, declara in Decembrie 1971 de la resedinta sa din Elvetia ca recursul la marxism a avut loc ca urmare a progesului de neoprit a miscarii national-socialiste la inceputul anilor ’30. Lucrurile in realitate nu stau chiar asa. Ca privatdozent la Universitatea din Frankfurt deja preda in 1928 cursul “Hegel si Marx”.
A promovat cu cerbicie intreaga viata teza dupa care societatea capitalista este caracterizata de inechitati, aparitia de miscari fasciste, atitudini rasiste si intolerante larg raspandite si ca saracia nu poate fi eradicata atat timp cat nu este dislocata clasa privilegiatilor. Mutatis mutandis in America
zilelor astea, pentru cine are perversiunea sa se informeze dupa sursele de presa de exterma stanga, se percepe ceva de acelasi gen : Societatea  capitalista americana, si prin extensie cea occidentala, este foarte rea si indreptarea ei se poate face numai prin eradicarea privilegiatei rase albe si mai ales a culturii sale milenare.
Printre personalitatile care merita remarcate si care au fost influentate de Horckheimer se afla si cel mai notoriu economist marxist din S.U.A. si activist comunist Richard Wolff. Acesta promoveaza ideea dupa care capitalismul se afla intr-o criza grava si acest lucru este datorat unui
asa zis deficit de democratie. Masele de asa-zisi neprivilegiati constituit de Lumpenproletariat-ul din cartierele Housing project, minoritati sexuale-de preferinta trans-sexuali si asa-zis rasiale – de preferinta africanoide, imigranti ilegali (“nedocumentati” dupa ghidul de corectitudine politica),
chiar si copii albi de bani gata ca Horckheimer si Adorno visand la o lume distopica. Hoarde care la momentul la care scriu acest eseu, actionand ca niste primate, insa bine coordonate IT, incendiaza stricto sensu civilzatia de tip european a Americii.

Herbert Marcuse
Marcuse este probabil figura cea mai eroica dar si cea mai toxica a scolii. A participat la revolutia muncitoresc-soldateasca din Noiembrie 1918 ca militar si ulterior, dezamagit de “tradarea” intereselor proletariatului revolutionar (in realitate a spartakistilor si bolsevicilor-elementele de berbec in revolutie) de catre capii social-democrati paraseste acest partid.
Sugestiva pentru ilustrarea gandirii acestui filozof al praxisului revolutionar este culegerea de texte tradusa in limba romana la Editura Politica in ingrijirea lui N. Tertulian. Simpla lectura a titlurilor celor 11 prelegeri si articole aranjate in ordine cronologica indica regresia lui Marcuse de la o ortodoxa abordare a materialismului istoric, cu unele note originale in care incearca sa grefeze elemente de fenomenologie  usserliana si existentialism Heideggerian pe osatura hegelianomarxista din anii ’30 pana la apologia si teoretizarea miscarilor violente studentesti din anii ’60.
Ideile pernicioase pe care acesta le-a avansat, mai ales dupa ultimul razboi mondial, apar in cartile cu titlu sugstiv “Omul Unidimensional” si “Eros si civilizatie”. Sunt exact mizeriile care astazi invadeaza ceea ce Jurgen Habermas a denumit sfera publica a societatii si culturii occidentale.

Theodor Wiesengrund Adorno
Fiu al unui negustor prosper de vinuri din Frankfurt pe nume Wiesengrund si al unei descendente dintr-o familie nobila corsicana pe nume Calvelli-Adorno della Piana, tanarul Adorno se pregatea sa devina muzician cand ii cade intamplator in mana “Teoria Romanului” a lui Lukacs, un studiu bizar, scris cu zorzoanele unei Elegii si care ii deschide apetitul pentru filozofia istoriei si pe cale de consecinta catre tratarea dialectica a lui Hegel si Marx. Si-a facut o meserie din a se rafui ca si Horckheimer cu traditiile fenomenologice si existentialiste, printre beneficiarii de frunte ai critice sale aflandu-se Soren Kirkegaard, Martin Heidegger, cu care se declara in dezacord total, intr-o oarecare masura chiar si cu Edmund Husserl si nu in ultimul rand s-a rafuit cu L’être et le néant a lui Sarte, acesta din urma, culmea, fiind un filozof existentialist cu evidente note de originalitate, convertit la comunism dupa “Eliberare” si sfarsindu-si zilele ca admirator fara rezerve al revolutionarului de profesie si asasin cu sange rece Che Guevarra. La vest cat si la este de cortina de fier s-a acreditat de catre numeroase voci cu autoritate in gandirea marxista ideea, falsa dupa aprecierea mea, ca Adorno ar fi fost un critic al marxismului.
In fapt Adorno ramane acelasi cu candidatul in stiinte filozofice la Universitatea din Frankfurt din 1927 care isi retrage habilitationsschrifft-ul despre Kant si Freud pentru ca “implicarea cu gandirea marxista devenise covarsitoare sub influenta cu Benjamin si Horckheimer”, asa cum noteaza Gillian Rose.

Unul dintre motivele succesului de care s-a bucurat Wiesengrund Adorno este acela ca unele teze pe care le enunta au un caracter aproape apodictic ca sa nu spunem banale. Astfel, analiza industriei culturale (Kulturindustrie), o masina infernala de placeri si distractii, il conduce la urmatoarea teza : Complexul industrial, ansamblul de interese de profit, marile concerne, massmedia, produsele de presa, tehnica si administratia au o influenta determinanta asupra consumatorului individual si a constintei sale. Aceasta se circumscrie de fapt ciudatului concept de reificare a lui Georg Lukacs si pe care Adorno l-a sustinut cu ardoare si dupa care in procesul de evolutie al societatii capitaliste, omul si constinta sa se transforma din non-obiecte in obiecte (Verdinglichungobiectizare ar suna pe romaneste). Evident in opinia lui Adorno acest proces psiho-social permite capitalismului sa manipuleze aceste obiecte , atribuindu-le o valoare de piata pentru a le pune astfel pe piata relatilor de “schimb”. O analogie din fizica ar fi asa-zisa condensare Bose-Einstein la temperaturi scazute : un sistem de atomi care se supune acestei statistici este adus prin manipulari experimentale la temperaturi joase intr-o stare (de condensare) care permite mai departe manipularea individuala a atomilor, lucru care nu era posibil la temperaturi mari.

Despre atitudinea in esenta nihilista asupra filozofiei, ilustrata mai ales in celebra Dialectica Negativa, s-a pronuntat magistral talentatul filozof ex-marxist Kolakowski: Adorno isi “propune sa dovedeasca , prin exemple, si prin consideratii teoretice, ca scrierea unei lucrari filozofice nu este cu putinta”. Pentru aceasta el foloseste “o sintaxa foarte alambicata, care este voita”, “un jargon hegelian sau neohegelian fara nici o preocupare de a-l explica, de parca ar fi vorba de cel mai clar limbaj din cate exista. Obscuritatea cautata a stilului si dispretul aratat cititorului ar putea fi, pana la un punct , trecute cu vederea daca lucrarea n-ar fi total lipsita de forma literara.”


Concluzii

Cu ce a ramas America in ziua de astazi dupa relativ scurta incursiune venita dinspre Frankfurt pe Main? Cu ceea ce astazi se desemneaza in mod curent ca fiind “Cultural Marxism”. Sub umbrela marxismului cultural intra in primul rand promotorii curentelor stangiste si marxiste din universitati, industria de film, politicieni de stanga si extrema stanga si multe organizatii care sustin diversitatea culturala , tratamentul preferential al minoritatilor rasiale sau sexuale, anatemizarea omului alb pentru ca ar fi “privilegiat” – uimitor exista un numar impresionant de albi suficient de imbecili care
au imbratisat aceasta idee letala, contestarea sistemului liberal-capitalist si din ce in ce mai accentuat al culturii occidentale sub pretextul combaterii a 2 milenii de satrapie iudeo-crestina, etc.
Afirmarea activa si dogmatica a acestor insanitati in ultimele decenii pe scena politica americana si care a culminat cu alegerea primului presedinte radical de stanga pentru 2 mandate in perioada 2008-2016, respectiv candidatura unui politician autor al unei carti cu evidente valente de distopie orweliana si visare leninista (“It takes a village”) si incurajarea violentelor nemaintilnite din Iunie 2020, nu poate fi integral redusa la mostenirea Scolii de la Frankfurt. La curentele marxiste si cripto-marxiste transplantate in Noua Lume venite pe cale academica, asa cum este cazul Scolii de la Frankfurt, un rol suficient de semnificativ pentru a fi luat in seama a fost jucat de actiunea subversiva inceputa de Uniunea Sovietica inca din anii ’20 si continuata in ziua de astazi in principal de Partidul Comunist Chinez care dispune de resurse infinit mai efective decat cele ale lui Stalin si, ce este mai important, are in fata o tinta cu imunitate aproape inexistenta la un astfel de atac .

Pe scena vietii nord-americane figurile savantilor de la Frankfurt sunt astazi aproape uitate. Chiar si Marcuse care a avut o cariera academica de 4 decenii pe Coasta de Est si in California, si a fost un actor emblematic pe plan ideologic in tulburarile studentesti anti-americane din ani ’60 nu mai
revine in dezbaterea politica actuala. In locul lor controlul de calitate ideologic al ortodoxiei stangiste este facut de proprietarii IT-isti de la marile retele de socializare, de magnatii de presa si finante, cu totii foarte improbabil sa fi citit vreodata pe Tocqueville sau John Stuart Mill si banuiesc ca nici “The Wealth of Nation” a lui Adam Smith, altfel nu ar sprijini inlocuirea capitalismului liberal cu o varianta economic mai “umana”, mai “socialista”.
Inainte de a incheia as dori sa aduc in atentie felul in care gandirea Scolii de Frankfurt a fost reflectata in tara noastra. In realitate a fost vorba de activitatea publicistica solitara a unui profesor de la Cluj a carui scop principal este sa inocentizeze un material ideologic, aflat inca in forma plasmatica in 1974 cand pretinde ca ar fi inceput studierea Scolii de la Frankfurt, si care astazi isi arata ferocitatea in toata splendoarea.
Cititorul român nu trebuie sa se lase condus in lectura acestui autor de stilul doct si moderat al filozofului clujean. Este stilul unui propagandist P.C.R. din “Epoca de Aur” care poseda un talent deosebit de a spune (scrie) multe si de a comunica de fapt mai nimic. Si binenteles ca tovarasul universitar foloseste logica dublei masuri. Cel putin atunci cand il face pe Basescu dictator quasifascist si pe Klaus Johannis de-a dreptul nazist.
Daca cineva este interesat sa studieze Scoala de la Frankfurt si la un moment dat se hotareste sa se foloseasca de “opera” filozofului clujean, metamorfozat din profesor de socialism-stiintific in politician crestin-democrat, astazi revenind la matca “ciumei rosii”, de fapt acolo unde ii este locul, imi permit sa ii fac urmatoarea sugestie : rasfoiti numai ultima referinta din lista (Introducere in Teoria Critica – Filozofia Scolii de la Frankfurt) care retipareste majoritatea textelor produse pe aceasta tema in ultimele 4 decenii. De referinte, inserate cand este cazul in subsolul
paginii, puteti sa uitati: o sa gasiti trimiteri la literatura antediluviana a lui Lenin, Marx, Nietzsche, Husserl, ultimii doi filozofi geniali dar in fapt anemic legati de problema in discutie.

Multumiri

Recunostinta mea se indreapta catre Dl. Nicuşor Lupaşcu fara de care cele de mai sus nu ar fi vazut lumina zilei. Fara incurajarile domniei sale de a nu irosi imensul material documentar de care dispuneam si de care doream sa ma debarasez in parte nu as fi purces niciodata la elaborarea acestui eseu. Deasemenea tin sa ii multumesc dlui Alexandru (Dinu) Baltasiu cu care am purtat nenumarate discutii despre bazele hegeliene ale doctrinei marxiste si care a avut amabilitatea sa imi atraga atentia asupra evaluarii lui Theodor Adorno in cadrul filozofiei marxiste oficiale din fostul lagar socialist. Ii multumesc si d-lui Dr.Marian Apostol care a avut amabilitatea sa citeasca manuscrisul si sa exprime remarci critice.

Bibliografie

Adorno, Theodor W., Teoria estetică, Ed. Paralela 45, Bucuresti, 2005.
Alinsky, Saul, Reveille for radicals, Chicago, Illinois: University of Chicago Press. 1946.
Chitea Viorel, Logica Teoriei Marxiste, Ed. Apollo, Bucuresti, 1995.
Finlayson James Gordon, Habermas – o scurtă, introducere, Ed. ALL, Bucuresti, 2011.
Habermas Jurgen, Cunoaştere şi Comunicare, Ed. Politica, Colectia “Idei Contemporane”,
Bucuresti, 1983.
Jay, Martin, A History of Frankfurt School and the Institute of Social Research 1923-1950,
Heinemann Educational Books, London 1974.
Jenemann, David, Adorno in America, University of Minnesota Press, Minneapolis, London 2007.
Kolakovski, Leszek, Principalele curente ale Marxismului, vol.III: Prăbuşirea
(Prefata de Vl. Tismaneanu), Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2010.
Marcuse, Herbert, Scrieri Filozofice, Ed. Politica, Colectia “Idei Contemporane”, Bucuresti, 1977.
Marcuse, Herbert, Eros and Civilization – A Philosophical Inquiry into Freud, Beacon Press, Boston, Massachussetts, 1955.
Marcuse, Herbert, Der eindimensionale Mensch – Studien zur Ideologie der fortgeschrittenen Industriegesellschaft, Hermann Luchterhand Verlag GmbH, Neuwied und Berlin, 1967.
Paetzel, Ulrich, Kunst und Kulturindustrie bei Adorno und Habermas. Perspektiven kritischer Theorie, Deutscher Universitäts-Verlag (DUV) Sozialwissenschaft, Wiesbaden, 2001.
Rose, Gillian, The Melancholy of Science. An introduction to the thought of Theodor W. Adorno, Columbia University Press, Störig, Hans Joachim, Kleine Weltgeschichte der Philosophie, Fischer Taschenbuch Verlag, 2004.
Walsh Michael, The Devil’s Pleasure Palace-The Cult of Critical Theory and the Subversion of the West, Encounter Books, New York 2015.
Wiggershaus, Rolf, Die Frankfurter Schule – Geschichte, Theoretische Entwicklung, Politische Bedeutung, Deutscher Taschenbuch Verlag, 7 Auflage, München 2008.
Wheatland, Thomas, The Frankfurt School in Exile, University of Minnesota Press, Minneapolis, London 2009.
Lucrari reprezentative in limba romana asupra Filosofiei Critice a “Scolii de la Frankfurt”
A. Marga, Herbert Marcuse – studiu critic, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1980.
A. Marga, Actiune si reactiune in conceptia lui Jurgen Habermas, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985.
A. Marga, Introducere in filozofia Contemporana, Colecta Collegium, Polirom, Iasi 2002.
A. Marga, Filozofia lui Habermas, Colecta Collegium, Polirom, Iasi 2006
A. Marga, Introducere in Teoria Critica, Filozofia Scolii de la Frankfurt, Ed.Cartea de Stiinta, Cluj-Napoca, 2014

 

Autor: Şerban Mişicu

+