Crucea între vechi şi nou, între înfrângere şi speranţă

 

“Crucea era în antichitate un obiect de tortură și de pedeapsă pentru răufăcători; un obiect dătător de moarte. Răstignirea pe cruce nu însemna doar o moarte foarte chinuitoare; ci era și o formă de execuție foarte umilitoare, care distrugea reputația socială a condamnatului.

Prin sacrificiul său, Hristos a transformat crucea dintr-un obiect de tortură într-unul dătător de viață; și Răstignirea Sa dintr-o înfrângere umilitoare, aparent definitivă, fără speranță, într-o biruință asupra lumii și a morții.

Curcea lui Hristos este, pentru creștini, un altar (pe care s-a jertfit Mântuitorul lumii), o armă (cu care Hristos l-a biruit pe diavol) și o pecete a Dumnezeului celui Viu. Dar mai este un simbol al speranței, pentru orice situație care pare fără ieșire. În boală, în suferință, în deznădejde, creștinii știu că, dacă vor avea credință și își vor pune speranța în Dumnezeu Tatăl, Acesta îi va ajuta și îi va învia, așa cum L-a înviat și pe Mântuitorul Hristos. Și chiar dacă în unele cazuri trupul nu va fi vindecat, sufletul va fi vindecat, mântuit și înviat. Așadar, când înfângerea pare deplină, când situața pare fără ieșire, să ne amintim prin puterea credinței de crucea cea de viață făcătoare a lui Hristos, Mântuitorul lumii.”

Autor: Cătălin Sturza

Sursa: www.facebook.com/catalin.sturza/posts/10157544027667179