Despre responsabilitatea individuală

“Când oamenii preferă să se conformeze ultimului trend social (în loc să se individualizeze, să crească spiritual și să înflorească material), ei sfârșesc prin a pierde libertatea și a sacrifica totul pe altarul zeiței „justiției sociale”. Insul rănit acceptă servitutea voluntară, mai ales dacă ajunge să creadă în himera colectivistă a „lumii perfecte”. Propagandiștii Stângii radicale au înrolat milioane de tineri naivi sau idealiști într‑o luptă imaginară cu nedreptățile istorice sau inegalitățile economice, fără să vorbească despre importanța unei busole spirituale pentru o viață lăuntrică armonioasă. E foarte ușor să eșuezi în plan personal, devenind apoi idiot util într‑un război al cuvintelor care, de fapt, îți adâncesc frustrarea.


Cine ne vindecă de pruritul indignării perpetue? Înțelepciunea tradițională. E mai important să ai o meserie, să respecți o rutină, să-ți slujești chemarea, să-ți aperi familia și să te bucuri de viață, înainte de-a sucomba în fața psihologiei maselor, de-a accepta carnavalul curului pictat (pink), gândirea de grup sau flagelările sado‑masochiste în piața publică. Da, există diversitate culturală pe orizontală, însă omul e unic abia atunci când, printr-un salt vertical, evită regresia către animalitate.


Cum distingem adevărul de fals? Eroii de carton în raport cu adevărații luptători? Cum ne apărăm de războiul informațional pe care trusturile media îl lansează asupra minților noastre? În ce fel evităm să mai fim ofrandă pe altarul bisericii catodice (am numit televizorul)? Căror preocupări alocăm timpul și energia limitată a unei vieți chemate la frumusețe, măreție sau iubire?


Sunt idei grandioase care ne atrag la tinerețe, pentru că ele vorbesc despre ameliorarea generică lumii: o posibilitate abstractă, dar și o promisiune care ne face, vezi Doamne, salvatori. În realitate, e foarte probabil ca mărul stricat al unei vieți destrămate să ne altereze destinul, înainte de-a mântui o țară sau un popor. Iată de ce, precum niște grădinari, am face bine să plivim pământul netocmit și gol al propriilor inimi, ca până când viețile noastre devin un parc înfloritor.


Începe cu tine! Iată proiectul care merită întreaga atenție a clipei. Iată valorile care se cuvin îngrijite, fără regrete și până la capăt”.

Mihail Neamțu – Fenomenul Trump și America Profundă

+