Era, oare, mai bine pe vremea comunismului?

Foto © Andrei Pandele / EST&OST

 

Am întâlnit diferiți oameni, care aveau credința că era mai bine pe vremea comunismului decât în democrația de astăzi.

Aduc acest subiect în discuție deoarece este esențial să ne dăm seama de cum stau, de fapt, lucrurile.

Dacă alegem să comparăm democrația de astăzi cu regimul comunist atunci este important, de asemenea, să comparăm acestea și cu democrația prezentă în România dinaintea instaurării prin forță și brutalitate a comunismului. De ce? Ei bine, vom observa, astfel, 3 lucruri:

  1. În cadrul democrației interbelice aveam reprezentanți care erau oameni în adevăratul sens al cuvântului.
  2. Au venit la putere, odată cu instaurarea regimului comunist, persoane incompetente, cu interese și îndoctrinate de ideologie comunistă.
  3. Lucrurile rele din cadrul democrației de astăzi sunt consecințele regimului comunist, care a domnit în România mai bine de 40 de ani.

 

Înainte de instaurarea regimului totalitar, am avut personalități precum Iuliu Maniu și Regele Mihai I. Oameni în adevăratul sens al cuvântului, care m-au făcut să spun că eu le aparțin și că ei sunt cei care mă reprezintă. Au avut idei și valori sănătoase, gânduri pline de moralitate și care s-au întrebat înainte dacă dorințele lor vor face bine sau rău țării. Aș da orice ca să-i avem drept reprezentanți, înapoi.

Cum au fost răsplătiți acești oameni pentru binefacerile aduse democrației române și care astăzi arăta altfel, dacă nu aveam parte de regimul totalitar comunist?

Iuliu Maniu, român care a avut un rol hotărâtor în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, simbol al rezistenței anticomuniste din România, a fost ucis pe nedrept și într-un mod barbar, deoarece nu a fost de-acord cu impunerea noului regim. În alte cuvinte, un român care și-a dat viața pentru binele acestei țări, pentru moralitate și adevăr. Din păcate, răsplata a venit doar din partea comuniștilor, și care a constat în moartea tragică de care a avut parte: ,,Trupul lui Iuliu Maniu, ascuns într-un sac zdrențuit era târât pe scara penitenciarului. Se auzea clar cum capul îi sălta pe fiecare treaptă. Înainte de asta, gardienii îi rupseră picioarele pentru ca trupul înalt al lui Iuliu Maniu să încapă în sacul morților. A fost aruncat apoi într-o groapă anonimă din cimitirul săracilor din Sighet”. Personal, nu îmi vine să cred de ce au fost în stare acești oameni. Mă cuprinde un sentiment înfiorător doar când îmi imaginez ce i-au făcut unui român adevărat, la vârsta de 80 de ani. N-au reușit să-l facă să renunțe la propriile idei prin terorizare, așa că au șters orice urmă de-a lui, orice urmă de speranță.

Regele Mihai I nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare. Cel care l-a înfruntat pe Hitler și care și-a iubit mereu neamul, a fost amenințat cu moartea a 1000 de studenți ca să abdice. Armata regală a fost înlocuită cu soldați comuniști. Într-un interviu Regele Mihai a zis ,,Ce să fi făcut? Nu puteam să risc viața acelor oameni. Așa că am semnat.”

După Revoluția din 1989, Regele Mihai a încercat să se întoarcă în țară, dar nu l-au lăsat… La conducere au rămas tot comuniștii.

Aceștia erau total opusul lui Iuliu Maniu și a Regelui Mihai. Oameni, îndoctrinați ideologic, care nu meritau să se afle la conducere. Parcă, atunci când spun că au fost îndoctrinați ideologic, le ofer o anumită victimizare, o scuză pentru ceea ce au făcut. Nu exclud, însă, posibilitatea că ei erau conștienți de faptul că pentru ceea ce au luptat este moralmente greșit, dar un lucru e cert: dorința lor de a deține puterea era mare, deși au călcat, în picioare, idealul și demnitatea poporului român.

Fac referire acum și la al treilea lucru pe care-l observăm dacă comparăm democrația de astăzi cu regimul comunist și cu democrația dinaintea instaurării acestuia: unele lucruri rele din cadrul democrației de astăzi sunt consecințele regimului comunist.

Astfel, reformele comuniste au constatat mai ales în intețirea represiunilor, abuzurilor, corupției, nedreptății, falsului și dezinformării, iar odată cu acestea a crescut și îngrijorarea și nesiguranța populației. Oamenii au fost tratați precum niște obiecte, despuiați de demnitate, secătuiți de propria individualitate spirituală. Am stagnat și chiar am regresat ca națiune, iar românii de acum nu mai seamănă cu cei dinaintea comunismului, deoarece sunt produșii unei generații așa-zise de ,,oameni noi”. Poporul român avea demnitate, iubire de țară, România era, evident, altfel, dar odată ce acesta a fost mințit, manipulat, înfometat și furat de libertate, am rezistat cum am putut.

Unii oameni aduc în discuție argumentul cum că pe vremea comunismului s-au construit toate acestea câte vedem, școli, blocuri… iar acum nu se face nimic. Când întâlnim o astfel de idee generală, e important să ne întrebăm dacă ar fi existat o probabilitate mai mare, ca în lipsa comunismului, România să fi arătat mai bogată. Nu se puteau oare construi acestea decât doar în cadrul regimului comunist?

Dacă ne raportăm la domeniul industriei, în România interbelică industria petrolieră și cea metalurgică au cunoscut creșteri semnificative. România a fost pe locul al șaselea printre producătorii mondiali la petrol. Efectele benefice ale industrializării s-au făcut simțite în întreaga economie: transporturile s-au îmbunătățit, rețeaua de căi ferate s-a modernizat, au apărut noi posibilități de angajare în sectorul serviciilor publice și în administrația satală. Nu exclud deloc posibilitatea ca, în lipsa comunismului, să fi avut, în prezent, o economie mult mai dezvoltată, dacă luăm în considerare mersul bun al acesteia în perioada interbelică. Dar acesta a fost întrerupt de noul regim. Practic România a trecut de la o economie pe piață la una centralizată și înapoi la cea pe piață, iar urmările n-au ezitat să apară și chiar sunt prezente în economia noastră de astăzi.

Pot să spun că stagnarea și poate chiar regresul, sunt prezente și în alte domenii și au loc în perioada comunistă, când, după Al Doilea Război Mondial, prin legea învățământului din 1948, sunt desființate școli confesionale și particulare, sunt scoase limbile occidentale din școli, iar limba rusă devine obligatorie. Este reorganizată Academia Română din care au fost îndepărtați oamenii de știință și de cultură valoroși și au fost promovate non-valori care susțineau regimul comunist. N. Ceaușescu a introdus înapoi limbile occidentale în școli, dar, de asemenea, introduce revoluția culturală, conform căreia la baza fiecărei creații culturale să se afle ideologia comunistă și cultul personalității conducătorului. El este răspunzător de demolarea unor biserici, de falsificarea și distrugerea trecutului nostru, de decăderea instituțiilor, eșecul industriei, al comerțului și de ruinarea agriculturii.

Cred că este esențial să identificăm miezul problemelor pentru că doar așa vom afla soluțiile.

Personal, consider că românii nu erau atât de revoltați, acum, dacă nu am fi trecut prin acea perioadă, iar când privim țările dezvoltate din Vest și o comparăm cu țara noastră, să ne amintim că ele nu au trecut prin ceea ce am trecut noi. Astfel, vom privi cu iubire, indulgență și iertare lucrurile care nu ne plac și care au o legătură cu regimul comunist pe care l-am experimentat. Să nu uităm că, deși poporul nostru a trecut prin atâtea și i s-a furat demnitatea, noi suntem puternici și am început deja să o recuperăm.

După ce ați citit toate acestea, poate că vă întrebați care este soluția să ne revenim. Nu știu soluțiile la toate problemele, dar ceea ce tind să cred este că trebuie mereu să căutăm adevărul. Vom afla, astfel, dacă gândurile, ideile, acțiunile noastre sunt bune sau rele și trebuie să alegem mereu binele. Democrația depinde de fiecare dintre noi, iar dacă încercăm, fiecare, să ne facem munca responsabil și cinstit, atunci vom rezolva multe probleme împreună.

 Noi să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume și să nu așteptăm ca totul să ni se ofere de către stat… are prea multă putere atunci și am învățat pe propria piele că prea multă putere corupe.

+