Ion Rațiu: lordul politicii românești

 

S-a întors acasă precum un lord veritabil. Nu s-a repatriat pentru a face bani sau afaceri cu Statul. A venit boierește: ca să dea, nu ca să ia. Deși avea dreptul la o bătrânețe liniștită în Regatul Unit al Marii Britanii, Ion Rațiu a ales o altă destinație: România. Aici a mers pe calea implicării politice și a generozității sufletești.

Studiase mult și frecventase biblioteci foarte diverse: economie, istorie, politologie. Avea intuiții remarcabile și rămânea senin, chiar detașat, și în cele mai tulburi împrejurări.

Am avut privilegiul să descopăr în casa părintească cărțile publicate în Anglia sub numele lui Ion Rațiu — cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut niciodată. Ideile sale prelungeau argumentele geopolitice și strategice ale unor bărbați de stat precum Konrad Adenauer, Robert Schumann sau Helmuth Kohl. Scrierile sale propagau pe un ton blând și persuasiv toate idealurile democrației creștine: solidaritate, subsidiaritate, suveranitate națională.

Elegant, curtenitor și afabil, acest transilvănean șlefuit la Cambridge și Londra a readus în cultura noastră politică adevăratele valori conservatoare: refuzul cenzurii, dialogul, respectul pentru libertatea de expresie și proprietatea privată. Înainte de 1989 a închegat Diaspora anticomunistă și a profețit căderea Moscovei în lupta cu lumea liberă. Foarte puțini i-au apreciat, cu adevărat, valoarea.

Imediat după victoria lui Ion Iliescu în alegerile din 20 mai 1990, domnul Rațiu a purces la schimbarea mentalităților viciate de bolșevici. Nu i s-a permis să lanseze o televiziune, deci a fondat un ziar care, multă vreme, a rămas stindardul obiectivității și al civilității: „Cotidianul”.

Idealismul l-a făcut să revină mereu la Turda, pe urmele strămoșilor. Alături de Corneliu Coposu ― pe care l-a admirat sincer, în pofida unor dezacorduri punctuale ―, domnul Raţiu a renăscut din cenușă un partid redevenit astăzi butaforie. S-au gândit împreună la tradiția moderației și a decenței. S-au simțit datori să prelungească visul lui Simion Bărnuțiu și al unui Iuliu Maniu.

Asemenea unor patrioți ca Vasile Goldiș sau Iancu Flondor la începutul veacului XX, domnii Rațiu și Coposu înțelegeau că politicul determină destinul istoric al națiunilor moderne. Politicul decide construcția autostrăzilor, curățenia din spitale, calitatea aerului, eficiența și decența școlilor la care îți trimiți pruncii.
Nu vanitatea, slava deșartă, setea de putere ori salariul ministerial constituiau motivația ultimă a implicării civice, cât sentimentul obligației față de înaintași și față de cei nenăscuți încă.


A ctitorit mult şi a scris abundent. Patriot, cunoștea istoria Transilvaniei mai bine decât oricare demagog de la Vatra Românească. În zilele de 13-15 iunie 1990, papionul aristocratic al domnului Ion Rațiu a amuțit barbaria și a îmblânzit violența bâtei. Alături de poetul Ioan Alexandru, un om delicat cu accent englezesc a salvat atunci rușinea unei țări întregi.

Își asculta concetăţenii cu o răbdare preoţească. Ca greco-catolic implicat, a sprijinit și multe comunităţi de ortodocşi. Spre amurgul vieții, a călătorit la Muntele Athos, unde s-a lăsat fascinat de frumuseţea locului şi de înţelepciunea călugărilor îmbunătăţiţi.

În fața mitocăniei și a răutății nu i-au lipsit niciodată zâmbetul sau relaxarea. Nu confunda coteria cu strategia. Își respecta adversarii, dar se exprima cu fermitate și claritate. Pretutindeni, Ion Raţiu a lăsat în urmă amprenta firescului şi parfumul gratuităţii.

A fost prohodit într-un frig siberian. Cu sufletul în ceruri, domnul Rațiu a iertat probabil neputințele, obtuzitatea și prostia contemporanilor săi. Ca orice mare înțelept și veritabil profet, el știa că sămânța cuvântului său va rodi peste decenii. Astăzi, cu nepermisă întârziere, îi putem spune fiecare în parte: mulțumesc!

+