Metastaza comunistă

În curând, vom celebra 30 ani de la căderea comunismului („iarna bolnavă de cancer” a istoriei, așa cum spunea I.D. Sîrbu). Dacă ar fi să rezum într-un cuvânt doctrina lui Marx, aș spune că ideologia Stângii radicale a fost, este și va fi mereu inumană.


Comunismul a iubit violența și a batjocorit darul neprețuit al vieții. Prin doctrina urii, justificarea invidiei și producția industrială a morții — de la plugarii înfometați ai Ucrainei până la intelectualii Sighetului ori studenții chinezi din piața Tiananmen — bolșevicii, staliniștii sau maoiștii au sacrificat pe altarul Revoluției permanente milioane de confrați. În numele cui? În numele progresului și al rațiunii sale dialectice.


N-am făcut niciodată destul pentru a scoate la iveală atrocitățile colectivismului egalitar, aflat într-un război pe viață și pe moarte cu vechea civilizație creștină. Lenin, Troțki și Stalin au disprețuit concretețea poetică și fragilitatea infinită a vieții umane. Ucenicii lui Hristos ne-au cerut, dimpotrivă, să „alegem viața”. Înțelepciunea biblică prezintă moartea ca dușman suprem al omului, în inima căruia Dumnezeu „a pus veșnicia” (Ecclesiastul 3, 11).


A fi conservator înseamnă, atunci, nu doar să plângi morții neamurilor filoxerate cu otrava lui Marx, ci și să aperi viața, familia și inocența copiilor vulnerabili dar neștiutori, schimonosiți de ideologia luptei de clasă, a războiului între sexe, a egalitarismului economic și a tuturor ingineriilor sociale.


Cancerul istoriei își consumă și astăzi metastaza. E nevoie de curaj pentru a-i pune diagnosticul corect.