Miliția gândirii în fața bunului simț

 

Acum câțiva ani, compania aeriană British Airways i-a interzis unei însoțitoare de zbor creștine să mai poarte la piept cruciulița, asta pentru a nu ofensa sensibilitatea unor pasageri musulmani, atei sau agnostici. În 2006, legea intitulată „Equality Act” a obligat organizațiile catolice din Marea Britanie să accepte, împotriva libertății de conștiință a părinților naturali sau a călugărițelor-surori, adopția copiilor de către cuplurile homosexuale. În luna aprilie 2008, dioceza romano-catolică din Nottingham și‑a închis activităţile legate de adopţii. În Statele Unite, un antrenor de fotbal american a fost concediat pentru simplul fapt c-a rostit o rugăciune scurtă de mulțumire după încheirea meciului.

Toate aceste sminteli au dat naștere, în ultimii ani, revoluției bunului-simț. Așa au câștigat alegerile Donald Trump, Jarosław Kaczyński, Sebastian Kurz și alți lideri europeni. Ce i-a enervat pe cetățeni? Disprețul elitelor la adresa omului de rând. Demonizarea gândirii libere. Etichetele mincinoase lipite de radicalii Stângii. Propaganda globalistă acuză orice patriot de „rasism” sau xenofobie. Vinovăția noastră? Faptul că afirmăm existența unor diferențe majore între culturi și civilizații, între Somalia și Elveția, între Polonia și Pakistan.

E oare o formă de extremism refuzul migrației în masă? Cine mai îndrăznește să afirme principiul suveranității care spune că orice țară este o țară pentru că are legi, instituții de apărare și… granițe? Până la urmă, guvernele naționale sunt chemate să asculte de cetățeni, nu de activiștii camuflați sub umbrela unor ONG-uri internaționale.

În Statele Unite, a fost acuzat de „islamofobie” agentul FBI care a depistat și anchetat membrii unei rețele jihadiste implicate în atacul terorist din San Bernardino. Corectitudinea politică nu s-a oprit aici.

Miliția gândirii i-a acuzat de „sexism” pe toți oamenii de știință care au negat fluiditatea genurilor, observând diferențele de ordin fiziologic, psihologic și cromozomial între bărbați și femei. Și totuși: motorul de căutare Google îți va spune (prin funcția auto-search) că bărbații, da, pot avea ciclu menstrual (Man Can Have…).

Pentru a-și intimida adversarul, războinicii justiției sociale operează cu noțiunea de culpă colectivă: „toți bărbații albi sunt sexiști în mod subconștient”. De ce suntem defecți? Pentru că suntem curtenitori. Pentru că mai cumpărăm o floare, deschizând ușa unei doamne sau ridicându‑ne în picioare la sosirea unei femei într‑o încăpere. Regulile tradiției trebuie abolite, spun progresiștii, ca și distincția „expirată” între mârlani și aristocrați.

Comisarii PC i‑au acuzat de homofobie pe brutarii evrei și pe cofetarii creștini care n‑au vrut să pună curcubeul gay pe un tort de nuntă. Socotind că ei înțeleg logica progresistă a Istoriei, sexomarxiștii îi acuză pe conservatori că sunt „depășiți”. De aici și atacul vehement asupra creștinilor, ridiculizați și batjocoriți cu orice ocazie-n spațiul public.

Revolta omului demn și tăcut, a familistului care-și hrănește copiii din munca proprie, va fi auzită și la noi. Foarte curând.

+