Regula nr.2: Ai responsabilitatea de a te ajuta; comportă-te ca atare

Aceasta este Regula nr. 2. Vă recomand să începeți cu Introducerea.



Perspectiva cinică este la modă în zilele noastre. Datorită ei, credem că în lume există o mulțime de megalomani. Sigur, există destui astfel de oameni, dar, totodată, o sumedenie de indivizi se confruntă cu probleme contrare: nesiguranță, neîncredere în propria persoană, rușine sau chiar ură de sine.

Nu cred că vă este străină ideea potrivit căreia o bună parte din oameni ar avea mai degrabă grijă de animalele lor de companie decât de ei înșiși. Duc animalul la veterinar, respectă rețeta și prescripțiile, achiziționează medicamentele și le administrează acestuia. Culmea, nu prea fac asta și în cazul lor. De altfel, ca notă personală, îmi permit să adaug că nu puțini sunt cei cărora le pasă mai mult de protecția animalelor decât de protecția non-născuților. De unde provine această reticență față de îngrijirea umanității? Pentru a afla răspunsul trebuie să facem o călătorie în timp înspre origini.

Părinții noștri primordiali, primii oameni, Adam și Eva, au fost puși de Dumnezeu în grădina Eden. Acolo era Paradisul. Era un loc în care domnea ordinea în toată spelendoarea și perfecțiunea ei. Omul trăia în armonie perfectă cu Dumnezeu și cu natura, fiind cel mai important produs al creației, creat după chipul și asemănarea Lui. Toate au fost bune și frumoase până când șarpele (care pe atunci avea membre), sau Satan, a ispitit femeia să mănânce din fructul oprit, iar aceasta l-a ispitit la rândul ei pe bărbat.

Stop. Să ne oprim puțin cu povestea pentru a aduce niște clarificări conceptuale.

Ce este ordinea? Este teritoriul explorat. Este tribul, religia, drapelul național, locul sigur din fața șemineului cald unde copii se joacă pe covor, este cursul valutar, este calendarul, ceasul, este locul unde așteptările noastre se îndeplinesc, este previzibilitate și control. Ordinea e Comitatul Hobbiților lui Tolkien. Uneori însă, ordinea poate însemna și tiranie atunci când nevoia de siguranță devine mult prea unilaterală.

Ce este haosul? Teritoriul neexplorat. Este străinul, monstrul de sub pat, furia ascunsă a cuiva sau boala copilului. Este locul unde așteptările ne sunt trădate, unde apare dezamăgirea și teama din fața necunoscutului. Haosul este ținutul Mordor, unde hobbitul Frodo are de îndeplinit o misiune imposibilă pentru înlăturarea răului. Haosul este și acel potențial fără formă din care Dumnezeu a creat ordine la facerea lumii. Același potențial care sălășluiește în noi și poate căpăta contur, dacă este bine drămuit.

Să ne reîntoarcem la Adam și Eva. Unde rămăsesem? Ah, da, ordinea lor s-a șubrezit odată cu infiltrarea șarpelui (haosului) iar mai apoi s-a năruit total la gustarea fructului oprit. Odată întocmit acest act, cei doi au cunoscut instant ce este binele și ce este răul. Astfel, și-au văzut goliciunea, pe care nu o sesizaseră până atunci. Și-au dat seama astfel de defectele lor, de vulnerbilitatea lor. S-au temut și s-au ascuns de Dumnezeu. Când fuseseră descoperiți, s-au lepădat de vină, deși acum cunoșteau prea bine răul făcut. Dar de scapăt nu au scapăt. Ba din contră, au fost damnați: bărbatul va trebui să își câștige cu trudă pâinea, care acum nu-i mai cade din copaci, iar femeia își va naște în dureri fii și se va afla sub stăpânirea bărbatului ei (șarpele a fost și el transformat în tărâtoare). Mai mult de atât, au fost izgoniți din Eden, fiind considerați oameni decăzuți. Acest statut urma să se impregneze adânc în identitatea noastră.

Așadar, cum se poate ca un om să ia o rețetă de medicamente și să o administreze corect animalului său de companie, dar nu face același lucru și pentru sine? Răspunsul este oferit de către povestea originară: omul este vinovat, slab, rușinat, gol, laș, acuzator, resentimentar. “De ce să mă îngrijesc de un astfel de urmaș, chiar dacă urmașul sunt eu însumi. Nu merită acel animal inocent, fără conștiință de sine, mai multă grijă?”. Omul este o ființă capabilă de extrem de mult rău, rău pe care îl cunoaște prea bine fiindcă își cunoaște latura întunecată. Vedem cum răul este provoacat doar de dragul da a fi provocat, celuilalt sau sieși. Animalele nu sunt capabile de așa ceva, cel puțin nu în mod voit, fără motiv de adaptare sau supraviețuire.

Deci ce facem? Ne resemnăm cu acest statut de decăzuți? Nu. Există soluții. Există șanse să clădim o existență de valoare dacă avem grijă de noi înșine, dacă avem respect de sine. Dacă credem și trăim Adevărul, avem șansa de a umbla cu Dumnezeu, șansa de a afișa respect față de noi înșine, față de ceilalți și față de lume.

Singura excepție prin care se înțelege vătămarea proprie este actul sacrificării de sine. Condiția este însă, ca acesta să fie întocmit oportun, așa cum Hristos a făcut pentru omenire. Sacrificiul Lui reprezintă lupta împotriva tiraniei păcatului și lupta pentru eliberarea noastră. Așadar, sacrificiul de sine nu înseamnă transformarea benevolă în sclav, victimizarea în fața celorlalți sau suferirea deliberată. “Nu e nici-o virtute în a te lăsa umilit de un ticălos, nici măcar când ticălosul ești tu însuți”. Dumnezeu a spus “A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti”. Cu alte cuvinte eu nu îmi aparțin mie, nu sunt posesiunea mea, de aceea trebuie să am grija de mine, atât cât pot.

În fine, revenind la soluții, moderația este mereu cheia înspre un trai echilibrat. Nu suntem precum Dumnezeu dar nu suntem nici oameni de nimic. Suntem capabili de foarte mult rău, dar totodată este uimitor ce lucruri extraordinare, acte de milostenie, de empatie și de bunavoință putem efectua, uneori chiar și în medii ostile. Merităm respect. Meriți respect. Ești important atât pentru ceilalți cât și pentru tine. “Ura de sine și ura față de umanitate trebuie echilibrate cu gratitudinea față de tradiție și față de patrie și cu uimirea față de ce pot face oameni normali zi de zi”. Pentru a fi moderat trebuie să urmezi Calea dintre oridine și haos. Calea este ceea ce Hristos spunea în Ioan 14:16: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Împinsă în extrem, ordinea rezidă în migrațiile forțate, în lagărele de concentrare, în marșurile militare lipsite de suflet. Doar ordinea nu este îndeajuns. Trebuie să existe și o componentă de haos pentru a ne menține alerți. Cum altfel ar putea fi exercitat potențialul? Echilibrul este reprezentat de ancorarea în ambele sfere, ordine și haos, în sensul în care trebuie să ne situăm atât în siguranță cât și în folosirea potențialului, în dorința de aventură; un picior aflat în ceea ce cunoaștem iar celalalt în ceea ce avem de explorat. Astfel, ne situam într-un loc sigur, de unde putem controla teroarea existenței rămânând alerți și angajați. Ne situam într-un loc în care putem găsi sens.

“Întăriți tot ce ține de individual. Începeți cu voi. Aveți grijă de voi. Definiți-vă. Șlefuiți-vă personalitatea”.

“Puteți îndrepta lumea de la traiectoria ei deviantă, pentru a se apropia mai curând de Rai decât de Iad. Odată cercetat Iadul, mai ales Iadul personal, puteți decide să nu mergeți acolo și să nu-l creați. Puteți ținti spre altceva”. Puteți ținti înspre un Sens, și implicit înspre Cale. Nu este ușor să umbli pe cale, dar merită efortul depus. Fiți încrezători! Începeți căutarea, nu mai stați!

“Ați putea începe prin a vă autopercepe drept cineva față de care aveți o răspundere importantă: aceea de a-I veni în ajutor”.