Regula nr.3: Împrieteniți-vă cu cei ce vă doresc binele

Aceasta este Regula nr. 3. Vă recomand să începeți cu Introducerea.



Omul este o ființă socială, care are nevoia de a interacționa constant cu cei din jur, are nevoie de afiliere în cadrul mai multor grupuri sociale. “Suntem noi înșine prin ceilalți”, spunea Lev Vygotsky. Să vedem așadar care este corelația între bunele camaraderii și succesul individual.

Copilărind într-un orășel mic, rece, uitat de lume, Peterson a avut o perioadă de dezvoltare obișnuită, ba chiar plictisitor de obișnuită. Își omora zilele plimbând mașinile cu prietenii săi, prieteni care oricum nu erau prea interesați de școală. Din fericire, începuse de pe atunci să conștientizeze cât de lipsite de suflet și sens erau petrecerile adolescentine, unde întunericul, băutura, fumul, constituiau căile de acces înspre așa-zisa distracție (mai degrabă deconectare de la realitate), precum și alte activități care nu îl stimulau înspre ceva productiv. În orice caz, nu avea de gând să petreacă prea mult timp în orășelul anonim. S-a înscris la Universitatea din Alberta, cunoscând noi prieteni, dornici de a învăța, cu care a început să dezvolte proiecte și acțiuni universitare. Deci lucrurile începeau să-i meargă bine (din bine în mai bine, îmi permit să spun, considerând statusul său actual). Mai târziu, când viitorul psiholog urma să-și termine studiile universitare, s-a reîntâlnit cu unul din vechii lui prieteni din adolescență, Ed. Din nefericire, veștile aflate atât despre el, cât și despre vărul său, Chris, un alt prieten de pe atunci, nu erau deloc bune. Se afundaseră în dependență de marijuana, unul dintre ei sfârșind tragic prin suicid. De ce Peterson a reușit să facă ceva semnificativ cu viața sa, deși a avut un context incipient nu tocmai încurajator, iar prietenii sau nu? De ce ajung unii oameni, cu potențial din abundență, să se irosească și să se piardă în neant? De ce continuă aceștia să meargă din rău în mai rău, alegând oameni și locuri care nu le fac bine?

Se întâmplă ca uneori, oameni ajunși în situații deplorabile, să ajungă acolo și să se mențină astfel datorită modalităților de abordare a problemelor care s-au dovedit ca fiind inutile, refuzând conștient sau inconștient să renunțe la acestea. Este ceea ce Freud numea “compulsie la repetiție”, sau tendința de a repeta ororile trecutului. “Cei care nu învață din trecut sunt damnați să-l repete”. Să apară oare această tendință din lipsa asumării responsabilității asupra propriei vieți? Se prea poate. Să fie oare vina sorții sau incapacitatea individului? Posibil să fie ambele.

În orice caz, nu doar compulsia la repetiție poate duce jos, în hău. Mai este ceva mult mai subtil și mascat (Peterson adoră demascările): încercarea de a salva pe cineva care, dacă nu este naivă, este alimentată de vanitate și narcisim.

Întăi de toate trebuie luat în considerare faptul că nu toți cei care ratează sunt victime. Există persoane care ajung jos și nu doresc să se mai ridice, ci, din contră, să-i tragă și pe alții cu ei. Ei bine, se pare că mulți cad în această capcană, orbiți fiind de impresia că sunt angrenați într-o cauză nobilă de salvare. În astfel de cazuri, cei care sunt puși pe astfel de fapte mari au motivații de genul: e mai simplu să pari virtuos lângă unul iresponsabil sau “ce bun sunt eu și demn de a primi atenție și respect datorită faptelor mele lăudabile”.

Bineînțeles, deși luăm în considerare cele de mai sus, asta nu înseamnă că nu poți sau nu trebuie să dorești ajutorarea omului aflat la ananghie. Poți chiar să reușești. Hristos însuși a stat la masă cu vameșii și păcătoșii. Atât că dacă dorim să-I urmăm exemplul, trebuie ca intențiile să fie pure, sincere, generoase, necesitând totodată tărie de caracter înspre a nu te compromite în cazul în care vei fi expus unei situații care cere asta. De asemenea, este necesar să te interesezi care este istoricul sau cum a ajuns persoana în nevoie să aibă probleme, urmând ca ea să dorească să aibă de-a face cu tine, având intenții de face schimbări reale în viața ei.

Sigur, psihologul canadian pare să nu ofere prea multe șanse celor aflați în prăpastie. Și pe bună dreptate, e foarte dificil să scoți pe cineva de acolo, darămite ca acel cineva să iasă singur. De ce? Pentru că e mult mai simplu să cobori decât să urci, e mult mai simplu să înțelegi viciul, eșecul, să nu acționezi, să nu îți pese, să te scufunzi în plăcerile immediate, să nu faci sacrificii. Iar dacă iresponsabilitatea preia controlul în viața unei persoane, aceasta va dori ca și alte persoane să-i împărtășească suferința, lipsa de sens și semnificație care survin inevitabil ca și consecințe. De aceea e de dorit să-ți alegi cu grijă tovărășiile.

“Să-ți alegi niște oameni benefici pentru tine este o decizie corectă, nu una egoistă. Este adecvat, ba chiar lăudabil, să te asociezi cu oameni ale căror vieți se îmbunătățesc odată cu a ta”. Astfel de oameni, care susțin evoluția ta ascendentă, nu te vor lasă să devii neproductiv, distrucitv, ci, dimpotrivă, te vor atenționa când calci strâmb și te vor încuraja atunci când faci ceea ce trebuie. Nivelul benefic colectiv se va reflecta astfel prin șlefuirea nivelului tău individual, după chipul și asemănarea grupului.

“Să nu vă gândiți că este mai ușor să vă înconjurați de persoane sănătoase decât de persoane toxice. Pentru că nu este. O persoană bună și sănătoasă este un ideal. Lângă o astfel de persoană îți trebuie forță și curaj pentru a rămâne în picioare. Un pic de modestie. Un pic de curaj. Folosiți-vă discernământul și protejați-vă de compasiunea și mila lispite de discernământ.

Împrieteniți-vă cu oameni care își doresc ce e mai bun pentru voi”.