Regula nr.4: Compară-te cu cel ce erai tu în trecut, nu cu altcineva din prezent

Aceasta este Regula nr. 4. Vă recomand să începeți cu Introducerea.



În fiecare dintre noi există un critic interior care, prin comparații individuale sau cu ceilalți, ne indică nivelul de succes la care ne situăm. Dacă până la a ajunge adult e necesar să ne comparăm cu ceilalți, până a reuși într-un final să ne șlefuim propria unicitate, până a deveni individuați și informați, atunci, odată formați, condițiile vieții noastre devin tot mai personale și mai puțin comparabile cu ale altora.

Să punem problema astfel: viața este un ansamblu de jocuri în care suntem cu toții angrenați, deoarece jucăm mai multe roluri în contexte variate. Criteriile de succes și eșec, dictate de către criticul nostru interior, sunt însă difuz distribuite, astfel încât adesea ajungem să facem comparații la jocul în care eșuăm, supraapreciindu-l, totodată subapreciind un altul de succes. De asemenea, când comparațiile sunt stabilite pe un singur domeniu (de ex: faima), există pericolul ca acela să fie considerat singurul domeniu relevant, unde ești comparat, bineînțeles, nefavorabil. De ce? Pentru că mereu există cineva mai bun decât tine. De aceea intervine aici rolul recunoștinței pentru a putea face față resentimentului care poate apărea.

Poate că ar fi mai util ca succesul să fie evaluat luând în considerare toate jocurile la care joci. Sigur, vor fi jocuri la care te pricepi mai mult iar la altele mai puțin, dar asta te va motiva să crești mai mult.

În orice caz, e destul de alambicată situația cu comparațiile interindividuale (cu ceilalți), nu credeți? Pare că orice am face tot nu ajungem să fim mulțumiți. Ba mai mult, șansele de invidie, resentiment și ranchiună cresc considerabil atunci când suntem într-o continuă competiție cu alții. Ce ar fi dacă ne-am concentra mai mult pe comparațiile intraindividuale, cu versiunile noastre, cu ceea ce am fost ieri și ceea ce suntem astăzi?

Haideți să presupunem că doresc să fiu o versiune mai bună a mea și voi încerca să compar diferite stadii proprii, preferabil cele recente cu cele prezente. Cum ar trebui să încep?

În primul rând îmi voi alege cu grija ținta, țelul, scopul. De ce aș avea nevoie de o schimbare, unde și cum. Ce anume mă împiedică să progresez și cum anume înlătur acel ceva. Așa că mă voi uita cu atenție în jur să descopăr cine sunt. Voi avea nevoie de un inspector (precum acela pe care îl angajăm pentru a ne invetaria neajunsurile casei). Acesta poate fi criticul interior, dacă suntem pe aceeași lungime de undă cu el și putem coopera. Vorbesc deci cu mine însumi, negociez cu mine însumi. Îmi observ problema, îmi asum încercarea de a o remedia. Poate e dificil să spăl vasele alea, după ce atâta amar de vreme le-am lăsat în seama altcuiva. Așa că iau decizia ca de acum să le spăl, urmând ca dup-aia să mă răsplătesc cu ceva. O cafea. Orice mic gest. Îmi dau seama că am făcut ceva dificil și merit să fiu răsplătit. Poate sună ridicol dar trebuie să mă iau în serios. Un plus de farmec sau umor nu strică, dar mă iau în serios. Țintesc către lucrurile aflate la îndemână. Îmi cunosc talentele și resursele limitate astfel că nu voi lua dintr-o dată o povară prea mare. Încep cu ceva mic. Îmi fac patul dimineața, continui să spăl vasele. Vreau ca la finalul zilei lucrurile să arate mai bine decât în dimineața aceasta, chiar și cu foarte puțin. Și apoi mă răsplătesc: o înghețată, un film..etc. Fac asta 3 ani de zile și-mi voi da seama că pot ținti mult mai sus, îmi dau seama că bârna din ochi se mai micșorează.

Bun. Totul sună bine, dar cum mă pot menține constant cu mine însumi și până la urmă de unde găsesc eu motivația intrinsecă pentru a dori schimbarea. Mă chinui, renunț la stiul de viață hedonist ca să devin o versiune mai bună, dar de ce? Ok, înainte ținta era îmbunătățirea treptată a calității vieții, dar care e totuși țelul final?

“Nu poți ținti înspre nimic atâta vreme cât ești complet nedisciplinat și nepregătit”. Aha…așa deci. Disciplina. Ia ghiciți cine sunt printre cei mai disciplinați oameni? Cei religioși. De ce? Fiindcă aceștia vor încerca mereu să devină oameni mai buni, vor căuta să facă binele, după cum le dictează Cartea Sfântă. Deci ceea ce li se poruncește sau li se oferă prin Cartea aceea, devine scopul lor primordial (adaug că nu ajunge să fii doar religios, dogmatic, ci să și acționezi în consecința celor citite). La urma urmei, Biblia este documentul fondator al civilizației occidentale (valori, etica, concepția despre bine și rău). Așadar, asemeni oamenilor religioși, mă strădui să consider bunătatea ca mod de trăire.

Deci, încă o dată întreb, cum îmi îmbunătățesc stilul de viață? Sunt atent și preocupat. Găsesc ghimpele. Îmi adresez următoarele întrebări: “Ce anume mă deranjează?”, “Este ceva ce pot îndrepta chiar eu?”, “Sunt oare dispus să remediez lucrurile?”. Daca răspunsul e “nu” la oricare dintre ele, caut altceva. Caut până găsesc acel ceva ce sunt dispus și pot să îl remediez. O fac, nu stau. Poate că e puțin, dar puțin cu cate puțin se adună. Nu merită să fiu totalitar cu mine, știm ce soartă au avut totalitariștii. Am speranța și credința că lucrurile vor merge bine.

Și voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și să nu fiți îngrijorați. Căci toate acestea păgânii le caută; dar Tatăl vostru știe că aveți trebuință de acestea. Căutați mai întăi Împărăția Lui. Și toate acestea se vor adaugă vouă. Nu te teme, turma mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția”. (Luca 12: 29-32).

“Nu mai ai motive să fii frustrat, întrucât ai învățat să țintești la lucruri accesibile și să fii răbdător. Descoperi cine ești, ce vrei și ce ești dispus să faci. Descoperi că soluțiile probemelor tale specifice trebuie croite pentru persoana ta și numai pentru ea. Și pentru că ai atâtea de făcut, nu te mai preocupă acțiunile celorlalți.

Compară-te cu cine erai tu ieri, nu cu cine este altcineva astăzi”.