Regula nr.7: Concentrează-te pe lucrurile cu adevărat importante (și nu pe plăcerile imediate)

Aceasta este Regula nr. 7. Vă recomand să începeți cu Introducerea.



“Carpe Diem”- Trăiește clipa! Viața e scurtă, mult prea scurtă să îmi bat capul cu viitorul care devine instant prezent. Cel puțin, nu în halul ăla, în care să îmi inhib stilul de viață hedonist. Ce, nu am dreptul distracție, la libertate, la a profita de viață? Doar nu sunt egoist, sunt pragmatic, sunt realist. Dacă mor mâine? Lucrurile importante se petrec aici și acum.

“Carpe Diem”. Sunt conștient de iluzia prezentului care este trecut și viitor, deopotrivă. Bineînțeles, asta nu presupune nici negarea lui, nici refuzul de a-l trăi. Îmi doresc să trăiesc viața și nu să o irosesc. Pentru a reuși însă, trebuie să fiu disciplinat, trebuie să fiu moderat, am nevoie de planuri, am nevoie de muncă, de investiție. Sunt realist. Vreau să fiu liber dar știu că libertatea reprezintă un anumit grad de constrângere. Întâi, trebuie să fiu modelat, trebuie să percep sensul în viață pentru a mă putea declara liber, altminteri aș fi liber precum un nimeni în drum spre nicăieri. Dacă mor mâine? Incertitudinea cunoașterii clipei morții nu mă împiedică să tind înspre sens și semnificație, să muncesc, să fiu o binecuvântare pentru mine însumi și cei din jurul meu. Dimpotrivă, știu că moartea fizică sau limita, mă responsabilizează și mai mult. Lucrurile importante se petrec atât acum, cât și în viitor.

Putem cu toții afirma că viața se scurge fulgerător și deci trebuie să găsim lucrurile importante, să ne axăm pe ele. Sigur, asta nu înseamnă amânarea distracțiilor, delectărilor, perioadelor de odihnă și recreere care, prezente la momentul potrivit, sunt la rândul lor importante. Totuși, ce anume dă sens vieții acesteia, care este oricum imprevizibilă și limitată?

Să pornim de la ideea că viitorul este vital (dacă vreți să țineți cont și de raționamentul pe care l-am compus în primele două paragrafe), și deci lucrurile care urmează a se petrece sunt vitale. Asta înseamnă că trebuie să facem ceva pentru a clădi acel viitor. Din fericire, avem multe ilustrații biblice care ne oferă informații relevante pentru ceea ce căutăm.

Vechiul Testament abundă de istorisiri prin care ni se prezintă idea de sacrificiu (sau, în termeni mai moderni, amânarea gratificării). Există un Dumnezeu sus în ceruri, stăpân peste tot și toate, care a creeat omul. Dumnezeu trebuia mulțumit, fiindcă mulțumirea Stăpânului însemna, implicit, o viață mai bună. De ce? Pentru că atunci când era mulțumit, lucrurile mergeau bine celor plăcuți Lui. Cei care nu erau plăcuți însă, aveau de suferit. Bun. Și totuși cum puteai să mulțumești o Entitate atotputernică, care izgonise pe părinții tăi primordiali, Adam și Eva, din Paradis (Eden)? Răspunsul: Prin jertfe, prin sacrificii. Bineînțeles, existau niște condiții de întocmire și de expunere a acestora, nu orice jertfe erau bine primite, ca dovadă având exemplul tragicei întâmplări a lui Cain și Abel. Dumnezeu nu era ușor de mulțumit. Bunăoară, lui Avraam i-a cerut să-și sacrifice fiul pentru a-i testa credința. Din fericire, “tatăl neamurilor” a trecut testul și a fost oprit de către Divinitate în ultimul moment.

În Noul Testament sacrificiile continuă, dar într-un alt mod. Iisus Hristos, întruchiparea binelui, a exprimat cel mai bine în ce constă amânarea gratificării. Când a fost ispitit de diavol în pustiu, stând timp de 40 de zile fără a mânca, a făcut față tuturor ispitelor și tentațiilor cu care cel Rău încercase să-l ademenească. Mai târziu, a urmat să se jertfească pe Sine pentru păcatele omenirii întregi, ceea ce totodată a însemnat sacrificarea Fiului de către Tatăl. Ce nebunie, când te gândești că Cel ce a creeat totul, căruia I se aduceau jertfe și sacrificii, a practicat El însuși sacrificiul suprem. De altfel, însăși esența creștinismului constă în acest tip special de jerfă, ce trebuie succedată de jertfa pe care creștinul o are de făcut, în această viață („Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. — Matei 16:24).

Aceasta e perspectiva biblică cu privire la sacrificiu. Să vedem ce alte beneficii include echivalentul său, amânarea gratificării.

Amânarea gratificării a presupus descoperirea timpului, respectiv a cauzalității. Am descoperit că se poate negocia cu realitatea și într-o oarecare măsură, o putem determina: “sacrifică ceva acum, ca să câștigi altceva mai târziu”. De asemenea, amânarea gratificării stă la baza întemeierii contractului social: e bine să pun ceva deoparte pentru ca mai tărziu să am mai mult, sau mai de folos, în așa fel încât să am și lucruri de oferit sau pentru a face tranzacții cu ceilalți. Oferind, îmi pot asigura un statut mai privilegiat, îmi pot creea noi cunoștințe, îmi pot cvasi-asigura șansa de a primi la rândul meu ceva, pot chiar atinge standarde morale înalte, precum formarea unor calități ca generozitatea, credibilitatea.

Putem, deci, afirma că amânarea gratifcarii, gestionată într-un mod eficient, este un indicator sau chiar o precondiție a succesului în viață. Cei care știu să facă sacrificii sunt cei care reușesc, cei care știu să se târguiască cu viitorul ies cei mai câștigați. “Omul victorios face sacrificii”. Nu întâlnești, de pildă, un sportiv cu rezultate notabile, care să îți spună că munca depusă pentru a obține performanță e un fleac. Sau un muzician care să nu fii “pierdut” ore de joacă, petreceri și distracții, substituite cu perioade intense de studiu. Sau un cercetător, un medic, un misionar care să nu fii trebuit să renunțe la ceva de dragul inovației, al contribuției înspre formarea unei lumi mai bune.

Sacrificiile îmbunătățesc viitorul. Cu cât sunt mai mari, cu atât, în mod normal, și viitorul ar trebui să fie mai luminos. Găsește acele sacrificii care merită făcute. Începe cu cele mici și practică-le repetat. Dar nu te mulțumi cu atât. Fă acele sacrificii semnificative care te ajută să urmezi Calea și sensul în viață. Caută nemijlocit adevărul. Adaptează-te la realitatea suferinței și fă-i față luptându-te cu răul, cu minciuna, cu totalitarismul (secolul XX ar trebui cu siguranță să ne fii învățat lecții în acest sens). Fii conștient că urmărirea plăcerilor immediate este egoistă, iresponsabilă și ține de beneficiul pe termen scurt, este imatură. O dovadă de maturitate ar fi înlocuirea plăcerilor imediate cu demersul de căutare al unui sens. Pentru a ținti înspre sens ai nevoie ca impulsurile tale să fie ținute sub control. Fii moderat, fii smerit și caută încrezător sensul. Îți vei da seama că îl vei găsi atunci când te vei afla la locul potrivit, în momentul potrivit (“kairos”).

“Ocupa-ți deci viața cu lucruri realmente importante și nu o irosi pe placerile de moment”.