Religie versus spiritualitate – partea a II-a – Demascarea diferențelor

 

Mai jos este o parte dintr-o listă găsită pe un blog (https://fiimplinit.ro/diferenta-dintre-religie-si-spiritualitate/) în care sunt menționate mai multe așa-zise diferențe între religie și spiritualitate. Probabil nu toți oamenii care se consideră „spirituali, dar nu religioși” consideră aceste diferențe ca fiind toate adevărate. Dar, în stilul personalizat caracteristic spiritualității, fiecare aderă la o parte dintre ele.

Presupunere superficială despre religie

Caracteristică a spiritualității moderne

De fapt…

Religia este închisă noului. Indiferent de noile descoperiri științifice sau de evoluția tehnicii, religia este de neclintit.

Spiritualitatea este deschisă noului. Aceasta integrează adevărul religiilor, cel al experienței personale, dar și cel științific.

Oamenii de știință din vechime, dintre care unii au adus contribuții semnificative, au fost în mare parte oameni ai Bisericii. De exemplu, unul dintre precursorii geneticii moderne a fost călugărul Gregor Mendel. În plus, Biserica a dat primii profesori, primii psihoterapeuți, primii doctori. Religia se poate opune evoluției tehnicii uneori, atunci când consideră că avântul progresului poate dăuna omului și societății.

Religia este dezbinare. S-au purtat multe războaie în numele lui Iisus Hristos, și au murit oameni. Islamul își poartă și astăzi așa zisul „război sfânt” etc.

Spiritualitatea este unitate. Ea acceptă că adevărul este atât în întreg cât și în părțile care îl constituie.

Cel puțin în privința creștinismului, războaiele religioase au fost duse pentru apărarea credinței împotriva celor care voiau să o impună pe a lor. Creștinismul a cucerit noi teritorii prin predici și exemple de oameni, nu prin război. Spiritualitatea, prin faptul că are o definiție relativ diferită pentru fiecare, poate accepta doar adevărul pe care fiecare îl consideră de cuviință.

Religii sunt aproximativ 4200.

Spiritualitatea este una singură.

Există 5 mari religii, fiecare având diferite ramuri mai mari sau mai mici. Mare parte din cele 4200 reprezintă mici culte locale (în triburi africane, sate asiatice, etc.) sau secte cu un număr restrâns de adepți. Spiritualitatea este una singură doar în sensul că este unică pentru fiecare individ care îi dă formă după bunul plac.

Religia te îndeamnă să obții îndrumare de la ceilalți.

Spiritualitatea te îndeamnă să găsești îndrumare în tine însuți ascultându-ți vocea interioară.

A obține îndrumare de la ceilalți înseamnă că ai deja un fond solid pe care te poți baza. O religie cu istorie înseamnă că a rezistat testului timpului, a rezistat atacurilor ce i-au fost aduse. O religie care are o comunitate înseamnă acces la explicații și povețe de la cei care, timp de generații, au transmis și aprofundat doctrina propovăduită. Îndrumarea în tine însuți poate fi înșelătoare dacă nu ai deja ceva care să garanteze calitatea acestei îndrumări.

Religia are un set de legi care nu pot fi puse sub semnul întrebării.

 

Spiritualitatea te invită să pui sub semnul întrebării orice după bunul plac, conștient fiind că fiecare acțiune a ta are anumite consecințe.

Religia creștină invită pe oricine să pună sub semnul întrebării ceea ce propovăduiește. Asta pentru că este sigură de valoarea și corectitudinea a ceea ce predică. Creștinismul îndeamnă la a cerceta orice chestiune în detaliu, știind că răspunsul cel drept va fi întotdeauna pe calea spre Dumnezeu.

Religia te învață frica de Dumnezeu.

Spiritualitatea te învață iubirea de Dumnezeu și te îndeamnă să îți cauți și să îți găsești pacea interioară.

Religia te învață frica ȘI iubirea de Dumnezeu. Creștinismul este despre iubirea Lui și pentru Dumnezeu, de care de asemenea trebuie să ne și temem în măsura în care păcătuim. O paralelă poate fi relația fiecărui copil cu părinții lui. Într-o relație normală, părinții îl iubesc pe copil, copilul îi iubește pe părinți, dar le și respectă autoritatea pentru că este conștient că părinții îi vor binele.

Religia încurajează noțiunea de păcat și vină pentru faptele tale trecute.

Spiritualitatea te invită să trăiești în prezent.

Trăitul în prezent are dezavantajul de a nesocoti trecutul (cu lecțiile învățate mai mult sau mai puțin și cu toate experiențele care l-au făcut pe om să fie ceea ce este) și de a desconsidera viitorul (prin neglijarea modului în care deciziile prezente îți pot afecta viața mai târziu). Bineînțeles că religia pune accent pe noțiunea de păcat. Fără conștientizarea păcatului și remușcare sinceră nu doar că nu poți crește ca persoană în lumea aceasta, dar nici nu te poți mântui pe lumea cealaltă. Asumarea vinei pentru propriile fapte este piatra de căpătâi pe drumul spre a deveni o persoană matură și responsabilă, o persoană pe care societatea se poate baza.

Religia îți este atribuită la naștere.

Spiritualitatea este cea pe care tu însuți o găsești.

Da, religia este atribuită la naștere și se transmite în interiorul familiei pentru că prin religie sunt insuflate valorile de bază pe care este clădită nu doar familia, ci și comunitatea sau societatea. Religia este liantul care leagă oamenii. Și oricum, sunt întâlnite destule cazuri în care, după ce au mai crescut, copiii au ales să urmeze un cult diferit de cel al părinților (de exemplu, de la ortodox la protestant sau invers).

 

„Am o simplă ipoteză: Propun, foarte simplu, să ne oprim din a fi religioși și să începem a fi spirituali. Spiritualitatea constă în mai mult decât recitarea unei rugăciuni sau construirea unui templu. A fi spiritual înseamnă a avea credință pură și personală, nu în masă, înseamnă a fi iertător și bun. Când vine vorba de a iubi și a înțelege o persoană, religia ei nu ar trebui să aibă relevanță. Cu toții suntem oameni. Cu toții vrem să iubim și să fim iubiți. […] Nu credeți că omul ar ajunge mult mai departe dacă ar venera bunătatea, nu moaște și altare?”  (https://taitung.eu/index.php/religia-prin-ochi-nereligiosi/ )

Cel care consideră că religia presupune doar „recitarea unei rugăciuni sau construirea unui templu” cu siguranță a avut nenorocul de a nu avea pe nimeni apropiat (în familie, la școală, etc.) de la care să afle ce înseamnă de fapt credința, ce propovăduiește, ce înseamnă profunzimea unei rugăciuni făcute din suflet, care este rolul bisericilor și al preoților, etc. Ca să nu mai spun că aceste lucruri și multe altele sunt disponibile la o aruncătură de tastă (asta dacă nu ai în apropiere pe cineva potrivit să întrebi). Google este folosit pentru orice, mai puțin pentru ceea ce ar putea să spulbere o bulă de păreri eronate.

Ce este atât de benefic la spiritualitatea „pură și personală”? Ce este greșit la credința „în masă”? Este așa de bine să fii singur, să cauți singur răspunsuri la întrebări, să îți alegi principii ale spiritualității în funcție de ce ai tu chef și care nu te trag la răspundere pentru alegerile pe care le faci în viață? Este bine sau frumos să nu ai cu cine împărtăși bucuria credinței tale? Deoarece credința înseamnă bucurie. E bucuria pe care o simți personal în momentul în care privești un răsărit de soare și te minunezi de frumusețea creației Domnului și în același timp Îi mulțumești că începe o nouă zi. E bucuria unei rugăciuni profunde pe care o faci seara la lumina candelei în intimitatea camerei tale. Dar e și bucuria înălțătoare a rugăciunii cântate în cor la biserică împreună cu ceilalți oameni care îți împărtășesc credința și de la care poți obține susținere și îndrumare.

Cine vorbește despre iubire, iertare și bunătate și nu le asociază creștinismului… probabil a umblat prin viață cu ochii închiși și cu mâinile la urechi. Acum două mii de ani asta a propovăduit Iisus și de atunci până acum tot asta se propovăduiește și acum. Iubirea este esența creștinismului. A fi iertător și bun nu e la modă de când cu cărțile new-age de dezvoltare personală, e la modă de când a făcut Dumnezeu lumea. Într-adevăr, când vine vorba de a iubi și a înțelege o persoană, religia ei nu ar trebui să aibă relevanță. Și dacă citești câteva pasaje biblice, observi că nici nu are. Dumnezeu nu ne-a spus „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți… doar dacă este și el de religia cutare”. Atunci când a fost pe pământ, Iisus a susținut și a demonstrat în nenumărate rânduri că dragostea pentru aproapele nu depinde nici de religia lui, nici de statutul social, moravurile pe care le are, starea sănătății și nu depinde nici măcar de condiția de credincios. Așa este, „cu toții vrem să iubim și să fim iubiți”. Iar atunci când poate nu simțim că oamenii din jur ne iubesc, trebuie să ne amintim că acolo sus este Dumnezeu, care ne iubește pe fiecare dintre noi. Și oricum, cel mai bun remediu pentru a fi iubiți este să fim noi primii în a-i iubi pe ceilalți.

 

 

În curând… ultima parte.

+