Religie versus spiritualitate – partea a III-a – Factori care îi determină pe oameni să se îndepărteze de religie și să îmbrățișeze spiritualitatea modernă. Concluzii

 

Reguli și responsabilitate

Cred că ceea ce împinge majoritatea oamenilor spre o spiritualitate care de obicei are puține lucruri în comun cu religia în sensul clasic este faptul că religia și credința presupun anumite reguli, interdicții, responsabilitate și asumarea consecințelor.

Mai ales într-un timp și într-o societate de tipul „aici și acum”, în care este promovată libertatea, sau mai degrabă libertinajul, fără consecințe (asta doar în aparență), omului nu îi place să fie supus atâtor dogme și orânduiri rigide. Poate îi plac tradițiile de Crăciun și de Paște, poate a studiat la școală unele pasaje biblice și i-au plăcut, poate îi place chiar cum sună Sfânta Liturghie. Dar când vine vorba de ținut post, de renunțarea la vicii, de pocăință, de smerenie… religia nu mai pare atât de atractivă. Mai ales că „recompensa” – viața veșnică în Rai alături de Dumnezeu – trebuie așteptată.

Probabil cel mai greu pentru om este să păcătuiască mai puțin și să se spășească pentru păcatele făcute. De aceea omului i se poate părea prea grea religia. Pentru că presupune efort. Presupune înfrânare și smerenie, lucruri din ce în ce mai dificil de făcut într-o cultură care pune accent pe a-ți face poftele de orice fel și pe nesocotirea consecințelor viitoare.

Bisericile și preoții

Predominantă printre cei din noile generații, tendința de a privi cu ochi răi și de a blama Biserica și preoții îi face pe mulți să întoarcă spatele religiei, desconsiderând-o în totalitate (iar unii de fapt urmează ce aud în jur, aderă la opinia majorității și nici nu sunt siguri de ce au aceste păreri și atitudini). Dar pentru că omul are nevoie și de hrană sufletească, acești oameni care condamnă Biserica (pentru că ar fi lacomă, învechită, etc. – sunt o mulțime de rele care i se impută, dar asta este o altă discuție) se întorc spre alte practici mai mult sau mai puțin spirituale, dar care le convin mai mult.

Teama de a fi vulnerabil

Un element esențial al religiei și al credinței este încrederea acordată lui Dumnezeu în mod implicit. Încrederea nu doar că El există, dar și că este omnipotent, omniprezent și omniscient, astfel încât noi, oamenii, depindem de Dumnezeu pentru orice lucru întreprindem, oricât de mic („Fără mine nu puteți face nimic” – Ioan 15, 5)

Cred că această rezervă față de religie în adevărata ei însemnătate provine și din teama de a fi vulnerabil. Într-adevăr, te poți simți neputincios și poate fi înfricoșător să te gândești că există ceva mai mare decât viața omenească, ceva aparent incontrolabil (mai ales pentru oamenii care consideră că Dumnezeu este răzbunător și vinovat de răul din lume). Unii poate cred că există o entitate care ne-a creat, ceva supraomenesc (există diverse teorii, de obicei având o interpretare personală), dar pe care nu interesează viața măruntă a oamenilor. Pentru unii oameni poate fi tulburător faptul că există cineva care ne-a creat, de care depindem și în fața căruia vom sta cu toții la Judecată. Oamenii se pot simți inconfortabil la gândul că depind de cineva pe care nu cunosc nici la propriu (aici intră și oamenii religioși, doar că ei trăiesc cu credința că vor vedea pe Dumnezeu în viața de apoi), nici la figurat (prin faptul că s-au înstrăinat de credință).

Această neliniște poate avea la bază și faptul că oamenii nu știu (sau mai degrabă nu cred) cât de iubitor și iertător este Dumnezeu, care cere în schimb smerenie și pocăință. Poate unii oameni consideră că sunt o cauză pierdută, gândindu-se că este prea târziu pentru a-și întoarce fața către Domnul sau că au prea multe păcate pentru a putea fi izbăviți. Și atunci, în mod inconștient, preferă să întoarcă spatele religiei și credinței, alegând în schimb versiuni de spiritualitate care sunt mai „ușoare”. 

Câteva concluzii

Este trist și uneori chiar frustrant să vezi cum pentru cei din jur a devenit mai impresionant cineva care povestește că face yoga, că și-a aranjat casa după principiile Feng-Shui sau că este călăuzit de energia universului. Aceste feluri de practici pot părea feerice și captivante pentru ascultătorii incerți în privința a ceea ce cred. În schimb, unii oameni se uită un pic chiorâș, uneori cu repulsie, dacă le spui că ții post pentru că așa e în calendarul bisericesc (și nu pentru că `detox`), dacă ai icoane în dormitor sau dacă admiți că spui o mică rugăciune când ieși din casă.

Credința nu doar că este un element cheie pentru mântuire și o viață veșnică în Rai, dar, pentru cei mai pragmatici, credința pot fi o resursă valoroasă pentru sănătatea mentală și funcționarea socială a individului. Trebuie menționat că nu toți oamenii care sunt credincioși în mod asumat respectă cu strictețe diversele reguli sau obiceiuri menționate până acum. Bineînțeles, sunt unii oameni care pot urma punct cu punct îndrumările creștine aproape sau chiar în totalitate. Ferice de ei! Însă trebuie să recunoaștem că cei mai mulți nu o fac. În schimb, cel puțin încearcă, se străduiesc. Cu toții suntem păcătoși, dar este important să conștientizăm cât de mult putem neajunsurile pe care le avem ca oameni de credință și să încercăm mereu să iubim mai mult și să fim mai smeriți. Asta da dezvoltare personală.

Două concepte recurente ale celor spirituali în sensul modern sunt faptul că spiritualitatea acceptă toate religiile împrumutând din fiecare anumite aspecte și faptul că îndeamnă individul la găsirea propriilor răspunsuri. Pe scurt, te îmbie la bufetul suedez al religiilor și culturilor lumii (care au în spate o istorie vastă, uneori de mii de ani) unde poți să îți faci o salată cu ce vrei în funcție de ce poftești (și eventual mai adaugi și tu ceva adus de-acasă). Și tocmai caracterul dezorganizat și lipsa unor rădăcini semnificative fac ca spiritualitatea să fie predominant un drum solitar și în cele din urmă dezamăgitor în încercarea de a găsi răspunsuri și de fi împlinit.

+