Religie versus spiritualitate – partea I – Sensuri și beneficii

 

Sintagma „eu nu sunt religios, sunt spiritual” prinde din ce în ce mai multă amploare în societatea occidentală. În special în rândul tinerelor generații, pare să se producă o detașare de credințele religioase „clasice” (care au o bază istorică, o organizare bine definită în spațiul public și sunt de obicei transmise în cadrul familiei) și o apropiere de o așa-zisă spiritualitate personală. Este o discuție vastă, iar în această serie de articole voi încerca să surprind sensul modern al spiritualității (partea I), să comentez asupra unor presupuse diferențe între cele două (partea a II-a) și să analizez câțiva factori determinanți în alegerea spiritualității în detrimentul religiei (partea a III-a).

Spiritualitatea – semnificații vechi și actuale

Spiritualitatea obișnuia să fie un termen folosit pentru a face referire la lucrurile care îmbogățesc viața interioară a unui om (idei, sentimente, acțiuni cu o profundă însemnătate), referire strâns legată de credința religioasă a omului. Sensul spiritualității cuprindea în el concepția despre lume și viață, valorile morale și în general relația omului și a colectivității cu divinitatea.

În sensul mai actual al spiritualității, este vorba tot despre viața interioară a omului, dar din ce în ce mai desprinsă de implicații religioase. Astfel, individul se dezice de elementele pe care le consideră arhaice, nocive și în general rele dintr-un motiv sau altul din religia comună. Adoptă în schimb o religie personală care are de obicei componente din aria de religii și spiritualitate tradițională orientală (meditații, yoga, karma, Feng-Shui, reîncarnare, etc.), precum și concepte de dezvoltare personală (de exemplu, dezvoltarea intuiției și ascultarea vocii interioare), `wellbeing` (că bunăstare e deja un termen perimat) și energiile universului, toate îmbinate într-o manieră personalizată în funcție de preferințele fiecăruia.

Am fost plăcut surprinsă să văd că se fac cercetări în legătura cu noua modă de a fi „spiritual, dar nu religios”. Willard și Norenzayan (2017) discută despre faptul că din ce în ce mai mulți oameni se îndepărtează de credințele formale, de religia și practicile transmise prin familie, și se îndreaptă în căutarea unei experiențe spirituale personalizate. Acest lucru a rezultat într-o multitudine de practici și servicii care combină elemente din practici istorice cu alte elemente noi.

Spiritualitatea din perspectivă modernă poate fi de obicei rezumată sub deviza „religia înseamnă dezbinare, iar spiritualitatea înseamnă unitate”, ceea ce reflectă în principal nu doar lipsa cunoștințelor reale despre ce înseamnă religia, ci și o atitudine superficială față de cercetarea unui subiect. Într-o eră a informației care este disponibilă la o apăsare de buton, este incredibil cât de multe concepții greșite au oamenii despre religie și despre ce înseamnă de fapt credința creștină.

Koenig (2009) oferă niște definiții generale pentru a înțelege diferența dintre religie și spiritualitate.

În general, religia implică diverse credințe și practici legate de ceva sfânt. Orice mișcare religioasă majoră are credințe specifice despre viață și moarte, cât și reguli care îndrumă viața într-o comunitate. Religia poate fi practicată și în singurătate, dar cel mai adesea este practicată într-o comunitate bine legată.

Pe de altă parte, spiritualitatea este mai greu de definit, în mare parte pentru că sensul cuvântului s-a modificat mult de la originea lui (mai ales în psihologie, este folosit ca termen care să includă atât oamenii religioși, cât și pe cei non-religioși). În general, spiritualitatea este înțeleasă ca având un nivel mult mai personal, ceva ce este definit de oameni pentru ei înșiși. Tinde să fie lipsită de reguli, reglementări și responsabilități, având caracter individualist și laic.

Impactul psihologic

Koenig (2009) menționează mai multe recenzii sistematice care arată că implicarea religioasă este strâns legată de o mai bună apărare împotriva stresului, a depresiei și anxietății, a suicidului și a abuzului de substanțe, într-o varietate de culturi (caucaziană, afro-americană, hispanică, etc.) și pentru toate vârstele (tineri, adulți, bătrâni). Conform unui studiu, cei care se consideră spirituali sunt de trei ori mai predispuși la a suferi de depresie decât cei care se consideră religioși (Vittengl, 2018). O cercetare mai amănunțită pe subiect arată că sunt multe studii favorabile.

De exemplu, un studiu a analizat nivelul de încredere în Dumnezeu, nivelele de stres și îngrijorare și nivelul de toleranță la incertitudine. După o evaluare inițială (despre cele trei variabile investigate), participanții au fost împărțiți aleator în trei grupe și fiecare grup a primit un anumit tip de intervenție: primul – tratament cu spiritualitate integrată (exerciții spirituale zilnice menite să accentueze credința în Dumnezeu), al doilea – relaxarea progresivă a corpului, și al treilea tip – nici un tratament. După două săptămâni au fost chestionați din nou, iar cei din primul grup aveau niveluri mai mari de încredere în Dumnezeu și niveluri mai mici de stres și îngrijorare (Rosmarin et al., 2011).

 

Referințe

Koenig, H. G. (2009). Research on Religion, Spirituality, and Mental Health: A Review. The Canadian Journal of Psychiatry, 54(5), 283-291. doi:10.1177/070674370905400502

Rosmarin, D. H., Pirutinsky, S., Auerbach, R. P., Björgvinsson, T., Bigda-Peyton, J., Andersson, G., … Krumrei, E. J. (2011). Incorporating spiritual beliefs into a cognitive model of worry. Journal of Clinical Psychology, 67(7), 691-700. doi:10.1002/jclp.20798

Vittengl, J. R. (2018). A Lonely Search? The Journal of Nervous and Mental Disease, 206(5), 386-389. doi:10.1097/nmd.0000000000000815

Willard, A. K., & Norenzayan, A. (2017). “Spiritual but not religious”: Cognition, schizotypy, and conversion in alternative beliefs. Cognition, 165, 137-146. doi:10.1016/j.cognition.2017.05.018

 

În curând… Partea a II-a

+