România neșcolarizată

 

Decizia de redeschidere a școlilor putea fi luată altfel (adică diferențiat, în funcție de regiuni) și comunicată mai bine (nu într-un stil robotizat). Sunt circa 300.000 de elevi în România anului 2020 care nu au acces la cursurile on-line. Ce facem cu ei? Cum este posibil ca într-o țară care se laudă cu o industrie IT extrem de performantă să nu avem o soluție pentru acești copii?

Nu banii sunt problema, ci lipsa de preocupare pentru acești elevi și lipsa de eficiență managerială a unui mamut birocratic numit Ministerul Educației. Cu șase luni de „stat pe bară”, chiar riscăm să producem încă un val de muncitori necalificați, buni doar să culeagă sparanghelul doamnei Merkel.

Mă miră și faptul că liberalul Klaus Iohannis – cel puțin, așa se definește domnia-sa – nu are nici o preocupare legată de soarta grădinițelor și școlilor private. Sunt instituții care asigură o educație de bună calitate și care, acum, riscă falimentul. Prăbușirea învățământului privat va afecta rezultatele României la viitoarele teste PISA, crescând rata analfabetismului, dar și presiunea asupra școlilor de stat.

Domnule Iohannis, ca președinte și ca profesor, ar trebui să aveți în față, permanent, acest principiu: nici un copil nu trebuie abandonat, nici un copil nu trebuie lăsat în urmă! A spune că va continua învățământul online, dar că nu vom avea examene, e un mod de-a păcăli publicul. Dacă „România Educată” ar fi însemnat și învățământ digitalizat (într-o țară care se laudă cu industria IT), atunci pandemia ne-ar fi prins mai pregătiți.

Vor urma săptămâni dificile pentru părinți, pentru profesori, pentru elevi. Costul deciziilor luate deja — fără niciun respect pentru principiul subsidiarității — va fi uriaș. Mai putem cere un lucru: să reducem drastic „Vacanța Mare”, să facem recuperări peste vară și să redeschidem școlile nu-n luna septembrie, ci mai devreme.

+