Turul 1,5

Câteva observații răzlețe după acest prim tur:

1. În vâltoarea dezamăgirilor că nu au ieșit „ai noștri”, ne scapă faptul că previzibila finală Iohannis – Dancila, acest „el clasico” PSD-PNL, se anunță mai echilibrată decât credeam. 36 la 24 în primul tur nu e nicidecum un motiv să te culci pe urechea cealaltă.

2. Observați acum la ce au folosit sondajele acelea triumfaliste care îl dădeau pe Iohannis la 40-45%, plus îndemnurile să facem un efort, că poate iese din prima și nu mai ajungem la turul II? Și cele care îi dădeau Dancilei între 12 și 15%? Care ne făceau să credem că Iohannis e irezistibil, că „the game is over”?
Acele sondaje au mobilizat puternic un anume electorat și au reușit să-l scoată pe Marele Anonim la …36%. Fără ele ar fi scos undeva sub 30%.

3. Nu fac nici o recomandare pentru Turul II. Însă, ca un degustător de campanii și strategofil ce sunt, aș fi curios să văd dacă echipa domnului Iohannis are vreun plan pentru a curta electoratul USR, PMP, UDMR, preluând o parte din temele și preocupările acestora, sau dimpotrivă, va crede că lucrurile vin de la sine. ȘI dacă strategii doamnei Dancila nu vor fi mai degrabă capabili să asume o parte din acestea? Deocamdată singurul mesaj al președintelui în funcție este M…PSD, în forme mai elevate. Oare asta o fi suficient ca să își asigure concediul…asta, am vrut să zic mandatul, pentru următorii 5 ani?

4. Mai sunt curios să aflu dacă vom avea parte de vreo dezbatere, indiferent cât de comică ar părea. Cei care o consideră pe Dancila proastă, ar fi bine să rețină că aceasta imagine o avem numai pentru faptul că lui Iohannis i se pune mereu leocoplast la gură. Dacă amândoi ar fi lăsați singuri într-o camera, fără foi la ei, și am filma discuția, s-ar putea să avem mari surprize.

5. Poate că v-a scăpat acest detaliu, dar Viorica Dancila și PSD au fost singurii care nu au afacut mișto de electoratul altora. Ceilalți? Păi să revedem mesajele: „proștii de pesediști, analfabeții, retrograzii și bigoții aia cu familia lor tradițională, fasciștii, legionarii dar și neo-marxiștii, neo-comuniștii etc”. Or eu nu cunosc cazuri în care atunci când cineva te jignește devii suporter al respectivului. Dimpotrivă.

6. Oricum, din acest prim tur sunt multe de învățat. Pe ansamblu eu văd trei câștigători (Dancila și Iohannis, care și-au atins obiectivul de a intră în turul II), plus Mircea Diaconu, care a scos un scor foarte bun pentru un independent, și trei pierzători: Barna, Paleologu și Kelemen, pentru că fiecare și-a cam ratat obiectivele și ar trebui să își revadă acțiunile și strategia. Un singur mesaj către UDMR – ar fi cazul să renunțe la prezentarea unui candidat la prezidențiale care nu urmărește altceva decât votul etnic.

7. Am remarcat mult amatorism, proastă organizare, și deficiențe de comunicare către public din partea pierzătorilor de mai sus. Plus incongruențe de mesaj în sânul acelorași echipe (mă refer aici în special la echipele domnilor Barna și Paleologu). În mod cert, nu a existat coordonare între membrii echipei. Disensiunile interne au fost destul de transparente, atât la USR cât și la PMP. În schimb comunicatorii PNL și PSD au fost destul de uniți, transmițând un mesaj unitar către public. Mai multe amănunte altă dată.

8. Și da, recunosc că propriile mele așteptări au fost inșelate. Teleormanul s-a dovedit mai tare ca Sorbona, pentru cei ce înțeleg metafora….Dar încă nu e totul pierdut. La anul, la alegerile parlamentare, și în 2024, va exista ocazia revanșei.

sursa: http://blogovici.com/turul-15/