Se spune că noi suntem povestea pe care ne-o rostim zilnic în minte. Cât adevăr conține narațiunea centrală a creștinismului și câtă minciună ascunde ateismul modernității târzii? Pentru a răspunde acestor întrebări, Mihai Neamțu ne propune o redescoperire a implicațiilor filozofice, sociale și duhovnicești ale Crezului de la Niceea (325), pe care-l recitește cu lentile împrumutate de la Sf. Grigorie de Nyssa (numit cândva și „Părintele Părinților“). Mă bucură, deci, revenirea „fiului risipitor“ la „casa Tatălui, unde multe locașuri sunt“. Sunt și mai încântat să văd că autorul nostru este unul dintre cei mai creativi interpreți ai partiturii teologice capadociene într-o polemică viguroasă cu liberalismul progresist și „creștinismul de salon“ al multor gânditori contemporani. – Episcopul Ignatie al Hușilor

O lucrare teologică și filosofică de referință care explorează profunzimea tradiției creștine în dialog cu provocările lumii postmoderne. Mihail Neamțu propune o recuperare a „gramaticii” credinței, demonstrând cum Crezul de la Niceea și gândirea Sfinților Părinți oferă structura necesară pentru a înțelege libertatea, demnitatea și sensul existenței într-o epocă a fragmentării.

O invitație pasionantă la redescoperirea virtuților culturii clasice și a rădăcinilor creștine ale democrației. Mihail Neamțu fundamentează o nouă școală de gândire a dreptei, legând viața cetății de profunzimea interiorității, într-o pledoarie pentru libertate, demnitate și memorie.