CNA sfidează Parlamentul de doi ani. Consecințele nepăsării.

Zece milioane de euro buget. Zero răspunsuri către Legislativ. O instituție care a confundat independența cu lipsa de răspundere.

Vocea Libertății • Martie 2026

Lucian Crețu

Există un moment în viața oricărei democrații când instituțiile uită pentru cine există. Vine pe nesimțite, printr-o absență, printr-o scrisoare fără răspuns, printr-un scaun gol la o ședință la care nimeni nu s-a sinchisit să trimită măcar o scuză. România a ajuns acolo. CNA nu mai răspunde de doi ani la solicitările Parlamentului. Nu a trimis niciun reprezentant la dezbaterea bugetului de stat. Nu s-a prezentat la invitațiile Comisiei de Cultură. Tace. Încasează. Reglementează.

Duminică, deputatul Mihail Neamțu a spus cu voce tare ceea ce mulți șoptesc de luni bune: această conduită instituțională are un nume. Sfidare organizată.

Independența ca scut, nu ca responsabilitate

Logica din spatele unui organism precum CNA e, în principiu, solidă. Un regulator al audiovizualului nu trebuie să-și schimbe direcția odată cu fiecare guvern, să penduleze după barometrul electoral, să fie instrument al puterii de zi. Independența față de executiv are sens, o știm din experiența amară a presei dinainte de ’89, când orice microfon era prelungirea unui aparat de partid.

Independența față de executiv rămâne însă un lucru distinct față de independența față de Parlament, forul care numește membrii CNA, care votează bugetul său, care reprezintă, cu toate imperfecțiunile sale, pe cei ce plătesc existența acestei instituții. Când distincția aceasta dispare, se instalează opacitatea cu acte în regulă. Un organism care se autolegitimează prin simpla sa existență, fără să simtă nevoia de a justifica nimic în fața nimănui. Zece milioane de euro, buget aproape dublat față de anul trecut. Pentru ce, mai exact? Cine a verificat? Cine a îndrăznit să întrebe?

Neamțu a pus degetul pe rană

Nu e prima oară când Mihail Neamțu ridică această problemă. E prima oară când o face cu un calendar concret: miercuri, ora 12:30, Comisia de Cultură trimite o nouă solicitare oficială. Dacă CNA nu vine, instrumentele parlamentare există, de la sesizări formale la revizuiri ale mandatelor membrilor instituției.

Declarațiile sale de duminică n-au sunat a politician în căutare de audiență. Au sunat a om care nu mai e dispus să accepte că tăcerea e un răspuns. „Funcționarii de la CNA, mulți dintre ei numiți politic, sunt plătiți din banii dumneavoastră”, a spus Neamțu. „Ei trebuie să slujească binele comun și interesul public, nu agenda de partid.”

Deputatul AUR a mers însă mai departe, ridicând cazul Călin Georgescu ca simptom central al modului în care CNA își exercită, în opinia sa, mandatul. Neamțu a acuzat instituția că tolerează și chiar încurajează ceea ce el a numit „calomnie sistematică” la adresa fostului candidat la președinție, descriind tratamentul mediatic al acestuia drept „dispreț organizat”. „Folosirea unui ton permanent sarcastic și derogatoriu la adresa lui Călin Georgescu, sacrificarea lui pe altarul idolilor publici”, a declarat Neamțu, „este de-a dreptul scandaloasă.” În viziunea deputatului, CNA nu doar că nu sancționează aceste excese, ci le acoperă prin propria sa pasivitate selectivă.

Neamțu a insistat că Georgescu nu a făcut altceva decât să-și apere familia, să-și mărturisească credința și să-și iubească națiunea, întrebând retoric cu ce anume a greșit un om pentru care aceste lucruri constituie vina publică.

Cine reglementează regulatorul?

Aceasta e criza structurală pe care o trăim, la CNA, dar și în întreg ecosistemul instituțional clădit după 1990. Am vrut organisme independente ca să scăpăm de politizarea brută. Am obținut organisme opace, ferite de orice control real. Am cerut tehnocrație. Am primit birocrație autosuficientă, mai greu de clintit decât orice minister, pentru că nici măcar nu trebuie să câștige alegeri.

Modelul l-a exportat cu generozitate Bruxelles-ul, sub forma interminabilelor agenții de reglementare menite să scoată din ecuație „factorul politic”. Factorul politic, în democrație, se mai numește și voință populară. Când îl scoți din ecuație prea bine, rămâi cu instituții pe care nu le mai poate citi nimeni ales de cineva. Un CNA care ignoră Parlamentul e simptomul unui sistem în care responsabilitatea nu mai aparține nimănui anume. Democrației nu-i trebuie lovituri de stat spectaculoase ca să moară. Îi ajung micile impunități acumulate, fiecare justificată tehnic, fiecare ireprobabilă în sine, toate laolaltă formând un mecanism din care cetățeanul a fost evacuat treptat, fără ca nimeni să fi semnat un ordin în acest sens.

Miercuri e un test

Dacă CNA vine la Comisia de Cultură, dezbaterea va fi publică și românii vor afla cum înțelege această instituție mandatul primit și banii cheltuiți. Dacă nu vine, Parlamentul va trebui să aleagă între două lucruri pe care le-a evitat cu consecvență: să accepte sfidarea ca normă sau să acționeze cu instrumentele pe care le are.

Întrebarea rămâne pe masă. Și cu ea, o aritmetică pe care nimeni n-o poate contesta: zece milioane de euro, doi ani de tăcere, zero socoteli.

Am ajuns să normalizăm abuzul într-atât încât scandalul a devenit banalitate.

CNA nu a răspuns solicitării de comentariu până la ora publicării.