Pro-european sau Pro-Bruxelles?

Despre otrava identitară lansată după șocul Georgescu

Vocea Libertății • Aprilie 2026

Lucian Crețu

Sub masca „pro-europenismului”, România a trăit unul dintre cele mai cinice exerciții de trădare națională din istoria sa recentă: o clasă politică și-a vândut țara unei birocrații corupte și a avut tupeul să numească asta patriotism.

USR și sateliții săi ideologici au cultivat cu perseverență un clișeu toxic: dacă nu ești „pro-european”, ești ignorant, extremist, lipsit de demnitate civică și, în ultimă instanță, nepatriot.

Dar tocmai aici stă paradoxul: pro-europenismul, așa cum a fost el practicat în România ultimilor ani, nu a fost o formă de patriotism. A fost negarea lui.

A fi „pro-european” n-a însemnat, în practica politică românească, apărarea intereselor cetățenilor români în raport cu instituțiile europene.

A însemnat supunerea necondiționată față de o birocrație îndepărtată, sacrificarea interesului național pe altarul unor loialități de rețea și acoperirea unor escrocherii continentale cu banii contribuabililor.

Eticheta „pro-european” a funcționat ca un instrument de intimidare, nu ca un proiect de țară.

Otrava a fost injectată sistematic din momentul în care Călin Georgescu a produs surpriza care a cutremurat establishmentul politic la alegerile prezidențiale din toamna lui 2024.

Atunci, sistemul, cu Iohannis în frunte și cu toți acoliții Bruxellesului instalați în funcții-cheie, a înțeles că singura lor salvare era solidarizarea necondiționată cu birocrația coruptă de la Bruxelles.

Chemarea la această solidaritate a venit, firește, chiar de acolo. Nu din convingere, ci din instinct de conservare.

„Pro-europenismul” românesc n-a fost niciodată o valoare.

A fost un mecanism de protecție reciprocă între o clasă politică internă coruptă și o birocrație externă la fel de coruptă.

Nimic nu ilustrează mai limpede această realitate decât scandalul vaccinurilor anti-Covid, o escrocherie continentală de zeci de miliarde de euro, coordonată de von der Leyen personal.

România n-a fost o victimă nevinovată: a fost și teren de execuție și partener de tăcere. Iohannis, Cîțu și miniștri ai Sănătății proveniți cu precădere din USR au gestionat în România această afacere cu consecințe devastatoare pentru bugetul public.

Nota de plată depășește 660 de milioane de euro, suportată de contribuabilul român.

Iar acum, în loc de anchetă, avem acoperire instituțională. Vlad Voiculescu, unul dintre cei direct implicați în mecanismele acestui scandal, a fost instalat consilier prezidențial pentru „solidaritate europeană” imediat după instalarea lui Nicușor Dan la Cotroceni.

DNA-ul, care a ținut dosarul în hibernare ani de zile, nu dă semne că s-ar grăbi. Voiculescu apare pe site-ul Președinției sub numele complet Vlad Vasile-Voiculescu și este singurul dintre cei 27 de consilieri fără fotografie.

Astăzi e aproape o banalitate să observi că, dacă Europa și-ar recăpăta măcar parțial luciditatea, doamna von der Leyen ar ajunge în scurt timp în fața justiției.

Și odată cu ea, un număr deloc neglijabil dintre cei care și-au compromis țările asociindu-se cu această figură de tristă reputație, inclusiv cei care, la București, au transformat „pro-europenismul” într-un scut împotriva propriului popor.

Citiți și: alte reflecții pe Substack