Neamțu și Peiu: adevărul despre Băsescu

Reduta Conservatoare

Președinții României

Vocea Libertății • Mai 2026

Lucian Crețu

Dialog între Mihail Neamțu și Petrișor Peiu

Partea IV

Traian Băsescu a catalizat, în 2004, energii politice care existau de mult în societatea românească, sincron cu Revoluția Portocalie din Ucraina și cu alte mișcări din Europa de Est. A adus taxa unică, a condamnat oficial comunismul și a promovat oameni de cultură autentică. Dar a construit totodată un sistem de control politic pervasiv și a pervertit fundamental ideile de proprietate și de dreptate.

„Băi, Petre!” — cum a cucerit Băsescu Partidul Democrat

Petrișor Peiu: Pentru a înțelege fenomenul Băsescu, trebuie să coborâm la surse.

Atâta vreme cât PD-ul era condus de Petre Roman, toți membrii conducerii îi spuneau „domnul Roman”, chiar dacă între ei foloseau prenumele.

Toți îi spuneau „domnul Roman”. După alegerile din 2000, când Băsescu a câștigat Primăria Capitalei, la prima reuniune a biroului politic de după scrutin, Băsescu i-a spus pur și simplu: „Băi, Petre!”

Toată lumea a înțeles că a apărut un contestatar, un taur mai mic care vrea să fie liderul turmei. Petre Roman nu a înțeles sau nu a știut să se apere, astfel încât a pierdut congresul, iar Băsescu a instaurat un regim foarte autoritar în partid.

Petrișor Peiu: I-a îndepărtat pe cei cu care nu era de acord sau care nu fuseseră suficient de docili și a adus oameni care îi erau loiali, cu o expresie pe care am auzit-o chiar și de la Liiceanu, „fără rest”.

O obediență fără rest. Multe doamne mai decorative decât substanțiale, sau lipsite total de echilibru.

Monica Macovei și prețul neplănuit al anticorupției

Mihail Neamțu: Ea a apărut în peisaj după victoria lui Băsescu din 2004-2005.

Mai ales Revista 22, Grupul de Dialog Social, Freedom House, entități finanțate și de Departamentul de Stat american, probabil și cu ajutorul Fundației Soros, au promovat un discurs reformist în materie de justiție și o bătălie anticorupție.

Fac o paranteză autobiografică: aceasta este și motivul pentru care o generație tânără de intelectuali care văzuseră corupția din sistem, noi nu puteam concepe o vizită la medic fără șpagă, am spus că da, trebuie să facem ceva împotriva corupției și am susținut atunci Monica Macovei, fără să știm că această politică vine la pachet cu întărirea structurilor de forță și cu autoritarismul personal al președintelui.

Petrișor Peiu: Adică el devenise un fel de Lukașenko. Își dorea să stabilească personal cine să fie arestat, cine condamnat, cine să conducă fiecare companie importantă. Nu puteai numi un director general la Oil Terminal sau la Nuclearelectrica fără acordul lui.

Ca dovadă, a promovat la Ministerul Economiei un domn Pogea, extrem de limitat ca înțelegere, care a tăiat fizic al doilea cel mai mare flux de producție de oțel din țară, de trei milioane de tone, și l-a dat la fier vechi.

Meritele reale: taxa unică și oamenii de cultură

Mihail Neamțu: Unele reforme s-au făcut și ar fi ipocrit să nu o recunosc. Taxa unică a crescut apetitul pentru antreprenoriat și a dat un impuls real capitalismului românesc. Nu pot ascunde nici simpatia față de oamenii pe care Băsescu i-a pus la Institutul Cultural Român.

Horia-Roman Patapievici știa carte: știa cine este Pascal, Kant, Hegel.

Astăzi nu mai avem în instituțiile de cultură oameni care să reprezinte ceva.

Petrișor Peiu: Andrei Pleșu a lucrat o vreme pentru Băsescu, deși s-a văzut prea puțin în relațiile externe.

A plecat după șase luni de la Cotroceni. L-am văzut pe Pleșu și ca ministru de externe în guvernul Radu Vasile și pot spune că treaba efectivă o făcea secretarul de stat de atunci, tânărul Mihai Răzvan Ungureanu, un om deosebit de decent în acea perioadă.

Din păcate, Ungureanu l-a secondat pe Băsescu și în propunerea aberantă ca retrocedările să se facă în proporție de 13% pentru toată lumea.

Nu poți repara o nedreptate prin altă nedreptate.

Pervertirea proprietății: moștenitorii fictivi și ANRP

Petrișor Peiu: Regimul Băsescu a inventat retrocedările fictive: moștenitori fictivi de păduri și clădiri din Transilvania, solicitanți care cereau suprafețe uriașe prin Moldova și Muntenia fără niciun drept real.

Prin instrumentul ANRP, regimul a selectat cu penseta câțiva oameni foarte bogați, le-a plătit despăgubiri uriașe fără nicio verificare serioasă a documentelor și i-a lăsat pe dinafară pe cei cu drepturi reale, dar cu sume mai mici de recuperat.

Mihail Neamțu: Să nu uităm figura interlopului care, venind din Ferentari, primea de la un moștenitor adevărat cesiunea drepturilor și obținea în fața comisiei, unde Elena Udrea avea interpuși, ceea ce moștenitorul legitim nu putea obține singur.

Petrișor Peiu: Exact. Regimul Băsescu a favorizat escroci în defavoarea celor care aveau dreptatea în mână. Și astfel a compromis ideea de dreptate.

A compromis-o și a doua oară prin justiția direcționată politic: au fost cercetați și condamnați lideri PSD și PNL, inclusiv Dinu Patriciu, fără ca nimeni să se uite la motivațiile reale.

Eșecul capitalizării populare: lecția polonezilor

Petrișor Peiu: O altă eroare fundamentală: modul cum s-au vândut pachetele minoritare din companiile de stat. Ideea inițială era nobilă. Listezi la bursă Hidroelectrica și alte companii mari, aduci acționari privați și forțezi managementul să renunțe la abuzuri.

Dar execuția a fost perversă: 75-80% din acțiuni s-au dus către fonduri de investiții instituționale străine, la prețuri stabilite nu pe bursă, în mod transparent, ci la mese de negociere la Londra sau Viena.

Cetățenii români, la care subscrierea era suprasolicitată de 17 ori față de oferta disponibilă, au primit firimituri.

Mihail Neamțu: Rețeta poloneză a funcționat tocmai pentru că polonezii, modelul Balcerowicz, au listat companiile pe piața proprie, strângând capitalul de acasă.

Petrișor Peiu: Exact. Noi, în schimb, am lăsat economiile populației să se ducă pe cumpărarea de apartamente în anii ’90, la prețuri vechi cu chirie, în loc să finanțeze bursa. Rezultatul: avem azi cea mai mică avuție financiară pe adult din Europa.

Fără avuție financiară nu poți deschide o gogoșerie, o fabrică de lapte, o școală privată. Ilustrativ: cea mai mare școală privată din România aparține Fundației Lumina, de origine turcă.

Toată stima pentru ce au făcut acolo, dar eu cred că ar fi putut și românii să aibă astfel de șanse. Eu sunt printre puținii care, de la început, din prima zi, au participat la toate ofertele publice de acțiuni și am rămas fidel bursei.

Mi-am crescut portofoliul de peste o mie de ori. Sunt un exemplu că se putea și că asta ar fi trebuit să fie la îndemâna tuturor românilor care ar fi avut această apetență.

Condamnarea butaforică a comunismului

Mihail Neamțu: Condamnarea comunismului din Parlament a rămas butaforică. Nu a avut consecințe legale și instituționale. Nu avem un muzeu real al dictaturii comuniste.

Petrișor Peiu: Prima consecință firească ar fi trebuit să fie simplă: toți colaboratorii cunoscuți să plece din funcțiile publice. Nu s-a întâmplat, pentru că am crezut instituțiile statului atunci când au spus că nu au colaborat. Și astfel moștenirea politică a lui Băsescu, topită ulterior în PNL-ul preluat de Iohannis, nu a avut nici vigoarea, nici consistența doctrinară care să se vadă în politici sociale sau creștin-democrate concrete.

Va urma…

Citiți și: alte reflecții pe Substack