Petrișor Peiu despre complot, trădare și Iliescu

Reduta Conservatoare

Despre moartea Ceaușeștilor

Vocea Libertății • Mai 2026

Lucian Crețu

Dialog între Mihail Neamțu și Petrișor Peiu

Partea III

Ceaușescu nu a fost răsturnat de o revoltă spontană. A fost răsturnat de un grup de oameni care îl cunoșteau, îl serviseră și, la un moment dat, au ales să îl trădeze. Mihail Neamțu și Petrișor Peiu intră în miezul complotului.

Iliescu, omul pregătit

Mihail Neamțu: Trebuie să discutăm despre 1989. Cel mai misterios moment este toamna acelui an. Tatăl meu asculta Europa Liberă și îmi spunea că deja în 85, 86, 87 numele lui Iliescu apărea în anumite relatări.

Petrișor Peiu: Europa Liberă, Vocea Americii, toți vorbeau despre Ion Iliescu. Directorul editurii tehnice. El era considerat și prezentat de presa occidentală ca un apropiat al lui Gorbaciov. Se pare că nu era chiar adevărat, dar aveau o relație, se cunoșteau.

Trebuie să înțelegem contextul sovietic. Când a venit Brejnev la putere, Uniunea Sovietică era la jumătate din performanța economiei americane. Când a murit Brejnev, era la a opta parte. Epoca stagnării.

A murit Brejnev, a venit KGB-ul la putere prin Andropov. Dar Andropov a murit rapid. A venit Cernenko, a murit și el. Și a venit Gorbaciov, care a declanșat glasnost și perestroika, vrând să reformeze comunismul. Rezultatul a fost contrar.

Venirea lui Gorbaciov a declanșat valul de liberalizare în toate țările estice. Dispare Honecker în noiembrie 89. Și se vorbea din ce în ce mai mult despre Ion Iliescu ca variantă pentru România, care nu va fi singurul regim care supraviețuiește valului.

Mihail Neamțu: România era prezentată ca alegând între Nicu Ceaușescu și Ion Iliescu.

Petrișor Peiu: Iliescu era prezentat drept comunistul cu față umană. Un om care mergea la teatru, era popular printre actorii din București și Iași. Citea. Credea cu sfințenie toate dogmele comuniste, dar era altă generație față de Ceaușescu.

Grupul celor șase și Brucan

Petrișor Peiu: Ce a declanșat izolarea lui Iliescu? S-a reunise grupul celor șase, cu Brucan, cu Bârlădeanu, care au făcut scrisoarea împotriva lui Ceaușescu. Brucan a călătorit liber la Washington și la Moscova și a promovat ideea schimbării, cu Iliescu împins în față.

Mihail Neamțu: Asta e ciudat. Cum l-au lăsat?

Petrișor Peiu: Nu știu, dar l-au lăsat. Și s-a dus la Moscova și la Washington. Iar în momentul în care a început efectiv revoluția, era decizia luată cu Ion Iliescu. Luată de un grup de conspiratori.

Stănculescu. Brutus de serviciu

Petrișor Peiu: Faptele despre care putem vorbi sunt următoarele. În vara lui 1989, generalul Stănculescu a făcut concediu la Balaton, în Ungaria. Și lui Ceaușescu nu i s-a părut nimic suspect. El este cel care l-a suit pe Ceaușescu în elicopter în 22 decembrie și cel care a preluat puterea.

În două ore, Stănculescu a transferat puterea către Ion Iliescu, pe care l-a chemat la Comitetul Central și i-a predat puterea.

Mihail Neamțu: Deci Stănculescu era Brutus. Omul Elenei Ceaușescu.

Petrișor Peiu: Era ca și copilul Elenei Ceaușescu. Ea îl iubea, îi se părea un om fidel, loial, care execută tot ce i se spune.

Ea a fost implicată în deciziile de reprimare de la Timișoara și el a executat acolo. El a dat ordin să se tragă. Armata a tras la Timișoara.

De ce era necesar Stănculescu? Pentru că dacă puterea ar fi fost preluată de generalul Militaru, de exemplu, armata nu l-ar fi ascultat. Toți cei cu simpatii prosovietice erau extrem de antipatizați în armată. Trebuia un personaj credibil din tabăra ceaușistă. Acesta era Stănculescu. Faptul că el a rămas la butoane a dat credibilitate întregii mișcări.

Ceaușescu știa, dar nu putea acționa

Mihail Neamțu: De ce nu a depistat Ceaușescu la timp mișcările conspiratorilor?

Petrișor Peiu: Mi-a povestit un fost ofițer al armatei că s-a făcut raport direct către Ceaușescu despre faptul că Stănculescu și-a făcut concediul la Balaton.

Ceaușescu avea o relație extrem de rece cu maghiarii. Niciodată nu stătea lângă Kadar. Ungaria era pentru el un stat mai periculos decât unul sovietic.

Dacă respecta protocolul, ar fi trebuit să îl tragă pe Stănculescu pe linie moartă.

Dar cu ce temei? Era o vulnerabilitate, nu o ilegalitate. Și nu putea să-l omoare. După moartea lui Stalin, liderii comuniști și-au stabilit o convenție clară: nu mai ucidem, marginalizăm.

El a crezut că stăpânea total partidul. Toți cei din Comitetul Central, în Biroul Politic Executiv, erau numiți de el. Nu și-a așteptat propria ruptură din interior, cum nu a așteptat-o nici Cezar de la Brutus.

De ce s-a insistat să curgă sânge

Mihail Neamțu: Armata putea prelua puterea pe 18 sau 19 decembrie, fără revoltă populară. De ce s-a așteptat?

Petrișor Peiu: El a fost primul care a declanșat curgerea sângelui, dar după aia a împins-o și mai departe. A venit represiunea sângeroasă din noaptea de 21 spre 22 decembrie. S-a tras la Cluj, la Sibiu, la Arad.

Și pentru a justifica execuția lui Ceaușescu, a trebuit să fie justificată și simbolic. El putea fi luat prizonier. Scenariul a fost să aibă loc execuția ritualică. Noi nu știm cine era atunci efectiv creierul.

Se spune că au fost în țară foarte mulți turiști sovietici, acele autocare. Nu știu dacă au fost 40.000, cum spune Stoienescu, sau 10-15.000, dar un astfel de fenomen nu ar fi trebuit să scape.

Mihail Neamțu: Regia nu a fost rea. Momentul 21 este contestarea publică a lui Ceaușescu. Momentul 22, când chipurile trag teroriștii în clădirea televiziunii, este bine regizat.

Petrișor Peiu: Durează câteva zile. Între timp se tranșează niște vechi chestiuni. Este ucis Gheorghe Trosca, comandantul unității militare anti-KGB din securitate, USLA.

Este chemată unitatea la Ministerul Apărării și executați. Iar lui Trosca i s-a tăiat capul. Au scăpat astfel de cel care avea toate dosarele agenților sovietici.

Responsabilitățile

Mihail Neamțu: Practic, cel responsabil pentru caracterul sângeros al Revoluției este Stănculescu, iar pentru asasinarea lui Ceaușescu este Iliescu.

Petrișor Peiu: Nu cred că Iliescu a fost singur. El nu era genul care să ia astfel de decizii singur. Cred că au fost de acord și Brucan, și Stănculescu, și Petre Roman.

De la asasinarea lui Beria până la asasinarea lui Ceaușescu, nimeni nu mai împușcase pe nimeni în partidele comuniste. Iliescu a încălcat o regulă. Acel proces public ar fi făcut foarte bine sănătății României. Lumea ar fi aflat foarte multe chestiuni. Prea mulți ar fi căzut.

Puterea a fost dusă lui Iliescu pe tavă. Mâna invizibilă care l-a condus are cel puțin un nume: Victor Atanasie Stănculescu.

Citiți și: alte reflecții pe Substack