EX ORIENTE LUX

O conferință internațională despre crtinismul răsăritean și civilizația europeană la Iași

Între 5 şi 7 iunie 2026, orașul Iaşi va deveni gazda conferinţei internaţionale „Ex Oriente Lux”, organizată de fundaţia europeană New Direction. Evenimentul va fi găzduit în emblematicul Grand Hotel Traian, un monument arhitectural a cărei istorie oglindește transformările pe care le-a traversat orașul de-a lungul vremii. New Direction este fundaţia politică oficială a familiei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). Organizația a fost înființată în 2009, inclusiv sub patronajul fostului prim-ministru britanic Margaret Thatcher, și funcţionează ca centrul intelectual al mişcării conservatoare europene, oferind o platformă mişcărilor care promovează statul de drept, valorile tradiţionale şi suveranitatea naţională. 

„Ex Oriente Lux”

Titulatura aleasă pentru acest eveniment reprezintă o expresie latină cu rezonanţe adânci în tradiţia filozofică şi teologică creştină. Ea însumează teza centrală a conferinţei: canonul civilizației occidentale a fost modelat, printre altele, de răspândirea creştinismului din Est spre Vest şi de rolul continuu al Bisericii Ortodoxe în arhitectura spirituală a Europei moderne. Conferinţa urmăreşte să exploreze locul singular pe care Ortodoxia l-a jucat în edificarea Europei contemporane şi să identifice modalităţi de dialog autentic între comunităţile creştine ale continentului.

Personalităţi academice şi politice de prim-plan

Programul conferinţei reuneşte vorbitori din medii politice, academice şi culturale diverse:

George Simion — preşedintele AUR, vicepreşedinte ECR

Georgiana Teodorescu — europarlamentar, membru New Direction

Prof. Daniel Mahoney — profesor emerit la Assumption University, Senior Fellow la Claremont Institute

Michel Quenot — scriitor, specialist în iconografie şi spiritualitate ortodoxă

Witold d’Humilly de Chevilly — Director executiv la New Direction

Jurgis Klotins — deputat leton

Dan Dungaciu — profesor universitar și sociolog

Alătură-te mișcării de eliberare prin adevăr, educație și cultură!

🎁

BONUS LA ÎNREGISTRARE

Primești acces instantaneu la o serie de resurse gratuite.

🎁

BONUS 1

Audiobook-ul Gratuit „Tragedia Ucrainei”

O Analiză pe care nu o Vei Afla din Mass-Media

🎁

BONUS 2

Ghidul Comunicării Imperiale

🎁

BONUS 3

Cursul Arta Retoricii

Brian Brown — fondatorul Organizaţiei Internaţionale pentru Familie

Stephanie Lind  — Organizația Make Europe Healthy Again

Mihail Neamţu  — deputat și Președinte al Institutului Conservator Mihai Eminescu

Peter Costea — consilier juridic New Direction

Agnieszka Heszen — Universitate din Cracovia

Adrian Ştefan Cârstea —  doctor în fizică și cercetător la Institutul „Horia Hulubei”

Vlad Mureșan — lector universitar la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca

Constantin Reileanu — muzician 

Mario Fantini — editor- șef la European Conservative

Andrej Kolarik — manager executiv la Ladislav Hanus Institute

Ryszard Czarnecki — fost vice-președinte la Parlamentului European 

Lansare de carte: Prometeu sau Hristos

Tot în ziua de 5 iunie 2026, la Grand Hotel Traian, va avea loc şi lansarea volumului Prometeu sau Hristos, semnat de Ştefan Cârstea și Mihail Neamţu. Cartea îndrăzneşte să pună faţă în faţă două viziuni radicale despre destinul omenirii: tradiţia creştină şi promisiunile seducătoare ale transumanismului. Lansarea va prilejui o dezbatere vie despre viitorul omului, relaţia dintre credinţă şi ştiinţă şi demnitatea umană în faţa expansiunii artificiale. Intrarea este liberă. Rezervările se pot face pe site-ul marilecarti.ro.

Iași: locul simbolic al României

Alegerea acestui oraș nu este întâmplătoare. Atestat documentar din 1387, oraşul a fost timp de trei secole capitala Moldovei, iar în Primul Război Mondial a găzduit Guvernul şi Casa Regală, devenind capitala de facto a României în timpul războiului. Declarat oficial Capitala Istorică a României în 2018, Orașul adăposteşte cea mai veche universitate din ţară, și anume,  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (1860)  şi a fost leagănul primului teatru naţional, primei grădini botanice şi primei biblioteci centrale universitare. Catedrala Mitropolitană, şi mânăstirile Trei Ierarhi, Golia şi Galata fac din Iaşi unul dintre cele mai importante centre ale Ortodoxiei româneşti.

Locul de desfăşurare este el însuşi o lecţie de istorie. Povestea Hotelului Traian este strâns legată de Gustave Eiffel, celebrul inginer francez care a dat lumii Turnul Eiffel. Clădirea a luat naştere din viziunea primarului Scarlat Pastia, care iniţiase proiectul pentru un Teatru Naţional, dar costurile fără precedent l-au obligat să cedeze imobilul, transformat ulterior în hotel.

De-a lungul existenţei sale, hotelul a fost martor al unor momente memorabile: în 1884 i-a găzduit pe scriitorii Mihai Eminescu și Ion Creangă la banchetul Junimii. În Primul Război Mondial, membrii Guvernului României au deliberat în camerele sale. Declarat monument istoric, hotelul continuă să fie un simbol viu al identităţii culturale ieşene.

Evenimentul de la Iaşi propune, într-un moment european marcat de dezbateri importante despre identitate şi coeziune spirituală, o reflecţie serioasă despre rolul Ortodoxiei în civilizaţia europeană şi despre posibilitatea unor punţi autentice între comunităţile creştine ale continentului. Acest oraș, cu memoria sa istorică reprezentativă şi cu catedralele îndreptate spre cer, nu putea fi ales mai potrivit.

Te-ar putea interesa și

România merită mai mult

România merită mai mult decât ceea ce vedeți azi la televizor: impostură, neputință, mediocritate, scandal.Nu primim decât, vorba unui antreprenor

...

Află mai multe →

Recenzie: O capodoperă a sintezei istorice despre secolul al VII-lea – Corneliu Berari și „războiul mondial” al Antichității târzii

Rareori întâlnești un debut literar care să zguduie temeliile istoriografiei cu atâta forță și rafinament precum o face Corneliu Berari

...

Află mai multe →

Quo vadis, Europa?

Quo vadis, Europa?

...

Află mai multe →