Ascensiunea petrolului: Cum noul conflict mondial redesenează harta energetică.

Reuters: Preţurile petrolului au crescut uşor

Vocea Libertății • Aprilie 2026

Lucian Crețu

Piețele petrolului au intrat luni într-o tranzacționare volatilă, cu prețuri în creștere: Brent a ajuns la 110 dolari pe baril (+0,96%), iar WTI la 113 dolari pe baril (+1,32%). Mișcările vin după una dintre cele mai spectaculoase sesiuni din ultimii ani — WTI crescuse cu 11%, Brent cu 8% —, cea mai mare creștere absolută a prețurilor din 2020.

Cifrele sunt impresionante în sine, dar ele nu spun decât jumătate din poveste. Cealaltă jumătate se scrie în strâmtori, în cancelarii și în calculele strategice ale marilor puteri.

Cauza este, în esență, geopolitică. Strâmtoarea Ormuz — arteră vitală prin care curge petrolul din Irak, Arabia Saudită, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite — rămâne în mare parte blocată de la 28 februarie, când Iranul a declanșat atacuri asupra navelor comerciale, marcând începutul unui conflict cu consecințe încă imprevizibile. Prin această strâmtoare trece aproximativ o cincime din consumul mondial de petrol. Închiderea ei, chiar și parțială, echivalează cu scoaterea din circuit a unui plămân al economiei globale.

Câteva nave au reușit totuși să traverseze în ultimele zile — un petrolier omanez, o navă container franceză și un transportator de gaze japonez —, semne firave că presiunea diplomatică nu este complet ignorată la Teheran. Dar aceste excepții nu schimbă tabloul de ansamblu: fluxurile energetice globale sunt perturbate, iar piețele reacționează pe măsură.

Negocierile indirecte dintre Washington și Teheran continuă prin intermediari diplomatici, ambele părți primind un cadru de plan pentru încetarea ostilităților. Iranul a respins însă redeschiderea imediată a strâmtorii, o condiție pe care Statele Unite o consideră esențială.

Președintele Donald Trump a ridicat și mai mult miza, avertizând că „va dezlănțui iadul” dacă nu se ajunge la un acord până marți seară. Este stilul caracteristic al președintelui american — presiune maximă, termene scurte, retorica ascuțită.

Efectele se resimt deja în lanțurile de aprovizionare. Rafinăriile europene și asiatice au început să caute surse alternative de țiței — în primul rând în Statele Unite și în zona Mării Nordului —, iar primele pentru petrolul WTI pe piața spot au atins niveluri record. Este o redistribuire forțată a fluxurilor energetice globale, cu câștigători și perdanți clari. Producătorii americani de șist sunt printre marii beneficiari ai acestui moment. Europa, în schimb, plătește o factură energetică tot mai grea, la doar câțiva ani după criza gazelor rusești.

Răspunsul OPEC+ a fost modest și, pentru mulți analiști, insuficient: o creștere a producției de 206.000 de barili pe zi în luna mai — o picătură într-un ocean de incertitudine. Arabia Saudită a ales simultan să stabilească un preț oficial record pentru petrolul Arab Light livrat în Asia, cu o primă de 19,50 dolari pe baril peste media Oman/Dubai.

Mesajul Riyadului este limpede: profitul contează mai mult decât stabilizarea pieței. Este o decizie suverană, dar una care va alimenta și mai mult inflația energetică globală.

Tabloul se complică și pe frontul rusesc. Atacurile cu drone ucrainene asupra terminalelor de export din Marea Baltică au perturbat temporar aprovizionarea, deși terminalul Ust-Luga a reluat operațiunile după câteva zile de întreruperi. Exporturile din portul Tuapse, la Marea Neagră, ar urma să crească în aprilie — un semn că Moscova caută să compenseze pierderile dintr-o direcție prin intensificarea fluxurilor din alta.

Războiul din Ucraina și conflictul din Golf nu sunt evenimente separate: ele fac parte din același efort global de reconfigurare a ordinii internaționale, în care energia este arma și miza deopotrivă.

Pentru România, aceste evoluții nu sunt un spectacol îndepărtat. Ca țară producătoare de petrol și gaze, cu zăcăminte semnificative în Marea Neagră încă insuficient exploatate, România are interese directe în ceea ce se întâmplă pe piețele energetice globale. Prețurile ridicate pot reprezenta o oportunitate pentru accelerarea investițiilor în producția internă. Dar această oportunitate cere voință politică, stabilitate legislativă și o viziune strategică pe termen lung — lucruri care au lipsit cu consecvență în ultimii ani.

Piețele vor continua să fluctueze atât timp cât Strâmtoarea Ormuz rămâne în litigiu și cât timp negocierile dintre Washington și Teheran nu produc un rezultat concret. Certitudinea este una singură: lumea energetică de după acest conflict nu va mai arăta la fel ca înainte. Și cei care înțeleg asta acum vor fi mai bine pregătiți decât cei care așteaptă să se limpezească apele.