Festivalul urii digitale. Ce-am învățat despre adevăr, minciună și iertare?
Invidia egalitară, compasiunea mimată, indignarea perpetuă — toate aceste virtuți contrafăcute se nasc din incapacitatea de-a spune „da” aristocrației spiritului.
Vocea Libertății • Martie 2026
Mihail Neamțu
Ura e o emoție veche și distructivă. Sunt clipe în care te urăști pe tine însuți din pricina unui noian de ratări. Sunt ceasuri când descoperi, ușor stingherit, ostilitatea năvalnică a unor oameni pe care nu i-ai întâlnit niciodată și cărora nu le-ai tăgăduit dreptul la cuvânt sau demnitate.
Fenomenul urii colective te obligă să meditezi la nefericita condiție a omului public, condamnat adesea la o moarte-n efigie. E o formă de resentiment care nu se consumă în explozie, ci mocnește și se sedimentează. Nu e accesul de furie al celui care lovește și apoi se potolește.
Ura digitală e altceva: o otravă lentă care pătrunde-n toate cotloanele sufletești, pigmentând cu propria-i negativitate judecăți de valoare cândva oneste și sănătoase. Prietenul de odinioară devine, pentru noul dușman, o pramatie, un scandal și o lepădătură.
Când omul nu poate atinge ceea ce admiră-n secret — noblețea, naturalețea, sănătatea, frumusețea, forța morală — declară rău tocmai lucrul pe care-l râvnește.
Politica m-a obișnuit cu insulta gratuită și calomnia feroce. N-am fost surprins, așadar, să descopăr cascade insultelor rostite, fără întrerupere, de foști amici transformați în adversari ideologici. Pizma nu e greu de explicat. Ce mă frapează nu este manifestarea patologică a invidiei, prezentă-n lumea scriitorilor, ca și-n atâtea alte bresle profesionale.
Șocant e valul aparent orchestrat al comentariilor negative pe care un simplu interviu îl poate declanșa. Am acceptat invitația la dialog a unei publicații clujene care m-a invitat să comentez viața politică din capitala Transilvaniei într-un podcast decent și mai curând elegant. Preț de câteva minute, am vorbit despre recunoștința pe care o port orașului studenției mele și despre transformarea unei citadele a naționalismului transilvan, unde predicile Mitropolitului Bartolomeu Anania făceau odinioară furori, într-o metropolă asfixiată de progresism și conformism ideologic.
