Moartea Ceaușeștilor: cine a decis execuția și de ce

Reduta Conservatoare

Despre moartea Ceaușeștilor

Vocea Libertății • Mai 2026

Lucian Crețu

Dialog între Mihail Neamțu și Petrișor Peiu

Partea I

Petrișor Peiu urmărește evoluția României de la Cuza la Ceaușescu, explică prăbușirea regimului comunist și arată cum tranziția de după 1989 a schimbat radical direcția economică și instituțională a țării. Un dialog despre lideri, decizii istorice și România de azi.

De ce contează moștenirea lui Iliescu

Mihail Neamțu: Bun găsit, domnilor și doamnelor. Sunt Mihai Neamțu și iată-ne la o nouă emisiune marca Vocea Libertății. Ne place să stăm de vorbă despre istoria care ne bântuie. De câteva zile s-a creat în România o dezbatere despre moștenirea lui Ion Iliescu.

Mai mult, despre moștenirea comunismului în general. Pentru a discuta despre implicațiile deciziilor politice și economice luate de Nicolae Ceaușescu, predecesorul lui Ion Iliescu, l-am invitat pe Petrișor Peiu. Bun găsit!

Petrișor Peiu: Bine te-am găsit, Mihai, mulțumesc pentru invitație. Într-adevăr este un subiect extrem de actual. Acum toată lumea vorbește despre ce s-a întâmplat în cele trei mandate ale lui Ion Iliescu. Unii l-au comparat cu predecesorul său, alții cu cei care au urmat.

Puțină lume l-a comparat cu el însuși. Și putem spune că el a parcurs o evoluție destul de interesantă.

Mihail Neamțu: Un veac.

Petrișor Peiu: Dar ca să întregim puțin chestiunea, e bine ca toată lumea să facă un exercițiu intelectual foarte interesant. Ce anume? Să se gândească la succesiunea de conducători ai României, plecând de la Cuza.

Cuza și unirea reală: un stat federal, nu unitar

Mihail Neamțu: Alexandru Ioan Cuza.

Petrișor Peiu: La 24 ianuarie 1862 a înființat practic România. Atunci s-a reunit primul Parlament al României. Am avut un guvern comun. Până atunci erau guverne separate în cele două provincii.

Asta spunea Convenția de la Paris, Convenția de Pace. Noi zicem că unirea este la 24 ianuarie 1859. Dar atunci am înfăptuit ce scria în Convenția de Pace de la Paris, adică un stat federal. Nu trebuia să fie un singur guvern și un singur parlament.

Mihail Neamțu: Federal, nu unitar, spui tu.

Petrișor Peiu: Federal? Păi da, asta scrie. Este legea numărul 1 din România. Convenția de Pace de la Paris spune că trebuiau să fie două parlamente diferite și doi domnitori diferiți. Să aibă împreună cele două state politica externă și armata. Și Cuza, dând o lovitură împotriva puterilor garante, a făcut unirea propriu-zisă. A convocat un parlament unic, un guvern unic. Primul premier a fost Lascăr Catargiu, Dumnezeu să-l ierte. A fost asasinat la clopotnița Patriarhiei, după 24 de ani.

Mihail Neamțu: Unul dintre premierii asasinați în România. Au mai fost și alții.

Petrișor Peiu: Așa. Și practic Cuza este primul conducător al României ca stat modern. Pe vremea lui s-au pus bazele multor procese importante în evoluția noastră. Este și el o personalitate controversată.

Mihail Neamțu: Șapte ani, nu? A făcut modernizarea României.

Petrișor Peiu: 1859-1865. Problema începe din faptul că după ce a fost detronat Cuza, a venit un rege care a făcut foarte, foarte multe. Carol de Hohenzollern și-a pus amprenta covârșitoare asupra multor domenii din România.

În primul rând asupra economiei. Carol I n-a mai făcut nimeni în istoria României ca volum. A avut și norocul unor personalități iubitoare de țară, atât conservatoare, cât și liberale. După care Ferdinand n-a mai făcut ce a făcut Carol.

Carol I, Ferdinand și boala cronică a României: sărăcia și lipsa de educație

Mihail Neamțu: I se reproșează lui Carol totuși asasinarea țăranilor de la 1907.

Petrișor Peiu: 1907. Sigur.

Mihail Neamțu: Și țarul Nicolae al doilea a făcut un lucru similar în 1905 în Petersburg.

Petrișor Peiu: Sărăcia este o problemă care traversează istoria statului modern România ca un fir roșu. Și foarte puțină lume s-a raportat cum trebuie la sărăcie. Și la cea de-a doua boală istorică a României: lipsa de educație.

Mihail Neamțu: Ignoranță.

Petrișor Peiu: Nu, educația. Educația în sensul clasic. După Carol a venit Ferdinand, care n-a făcut foarte multe.

Mihail Neamțu: A întregit provinciile.

Petrișor Peiu: A patronat întregirea provinciilor. Dar el personal n-a fost un om cu multe inițiative. N-a fost un om cu inițiativă economică, n-a declanșat mari proiecte.

Mihail Neamțu: Era un introvert.

Petrișor Peiu: România n-a strălucit pe vremea aia. Carol al doilea era un om care avea toate datele să fie un mare conducător. Era probabil cel mai dotat intelectual dintre toți regii noștri. Mărturiile! Avea voință, putință. Dar a avut istoria împotrivă. Și anturajul, nu?

Mihail Neamțu: Oarecum putem spune.

Petrișor Peiu: Anturajul, special cel feminin. Dar pe vremea lui Carol al doilea este un reviriment.

Este o reveniment. O reîntoarcere la tradiția lui Carol I. Se fac mari proiecte, se încep mari proiecte. România se comportă ca un lider.

Mihail Neamțu: Se construiește Facultatea de Drept pe șosea.

Petrișor Peiu: Multe, dar Bucureștiul are amprenta lui Carol al doilea. Toată arhitectura cubistă, care era atunci în avangarda Europei, i se datorează. Nu mai spunem de cultură, de literatură. Puțină lume știe că atunci am avut o efervescență uriașă în învățământul tehnic și medical.

Uriașă. Din păcate, oamenii care după aia au mers în temnițele comuniste au fost scoși de la catedră. S-a pierdut foarte multă intelectualitate tehnică și medicală. Mari profesori de medicină.

Mihail Neamțu: Și pe zona umanistă am avut, adică au fost, nu?

Petrișor Peiu: Acolo se știu cazurile. Am spus de o zonă mai puțin cunoscută. Din păcate, Marele Parhon a patronat chestia asta.

Alungarea de la catedră a celor care abia se formaseră, ajunseseră la maturitate profesională și erau niște profesori excepționali.

După care a venit Dej…

Cronologie pentru tineri: de la regență la comisarul sovietic Vâșinski

Mihail Neamțu: Hai să facem cronologia asta un pic mai clară pentru cei care nu știu. Sunt și tineri care ne urmăresc. Deci avem 1916, dacă nu greșesc, cu 1927: Ferdinand.

Avem o sincopă. În 27 moare Ferdinand. Atunci, da? După aceea avem 1930, revine Carol al II-lea.

Petrișor Peiu: A fost un fel de regență, pentru că… A preferat Carol să plece cu Lambrino, nu? Era ofițer și a dezertat de pe front. A plecat cu Zizi Lambrino.

Mihail Neamțu: S-a căsătorit la Odessa.

Petrișor Peiu: La Odessa, așa este.

Mihail Neamțu: Și după aceea, din 30 până în 38 avem o domnie constituțională. În 38, dictatura carlistă, aplaudată de Nicolae Iorga. Și în 40, rușinat de pierderea Ardealului de Nord și a Basarabiei, pleacă din țară. Vine Mihai. Să nu sărim peste Mihai.

Petrișor Peiu: El n-a condus efectiv statul.

Mihail Neamțu: Vine Mihai și Antonescu este șeful statului.

Petrișor Peiu: Antonescu este șeful statului.

Mihail Neamțu: Până în 44, când este arestat. Antonescu este dat, livrat sovieticilor, apoi împușcat. Și vine noul regim.

Petrișor Peiu: Vine noul regim. Mihai era rege, sigur, constituțional. Dar conducătorul de fapt al României atunci a fost comisarul sovietic Vâșinski.

Mihail Neamțu: Andrei Ianuarevici, care a luat toate deciziile.

Petrișor Peiu: Importante în privința a ceea ce se întâmplă în România. El a fost cel care a luat decizia guvernului Petru Groza, 6 martie 1945.

El a luat decizia de a organiza alegerile din 1946 așa cum s-au organizat.

Mihail Neamțu: El a luat decizia de pildă de a da lui Mihai șansa să plece cu maică-sa Elena în Elveția. Că putea să îl împuște, ca pe Nicolae Aldorea?

Petrișor Peiu: Nu cred că aveau cum să o facă, pentru că regele Mihai era decorat de Stalin. Sovieticii, moștenirea diplomației țariste, evitau tot timpul să facă lucruri care ar fi putut fi controversate. Adică, chiar dacă te împăiau, te aduceau și te puneau acolo.

Ei sunt foarte conformiști. Chiar în perioada în care conduceau abuziv statele din lagărul socialist, se acopereau de tratate.

Erau foarte formaliști. Nu acționau în disprețul tratatelor, cum se mai întâmplă acum.

Urmăreau să se respecte. Chiar dacă tratatele acelea erau încheiate cu mâinile sucite la spate celorlalți.

Mihail Neamțu: Bun. Pleacă Mihai și vine Dej.

Petrișor Peiu: Vine Dej, care nu a condus singur.

Mihail Neamțu: Ceferistul.

Petrișor Peiu: Ceferistul. El lucra la atelierele CFR Grivița. Dar n-a apucat să lucreze foarte mult, că a devenit ilegalist. Adică nu era vreun meșter priceput care repara macazuri, să nu credem asta.

Deci n-a condus singur.

El n-a fost un autocrat. A avut alături pe alții: pe Gheorghe Apostol, pe Bodnăraș, pe Ion Gheorghe Maurer. Și s-a luptat cu altă grupare, sigur.

O luptă violentă la un moment dat. Prima oară l-a neutralizat pe Ștefan Foriș, care era de fapt conducătorul partidului în 44, pe care l-au executat.

Mihail Neamțu: Atunci cu Alexandru Iliescu, iartă-mă te rog, are prima lui polemică Gheorghiu-Dej.

Când îi cere lui Alexandru Iliescu, fost cominternist, plecat din 33, cred că până în 38 sau 39, la Moscova, să treacă de partea lui împotriva lui Foriș. Și se pare că n-a făcut lucrul acesta.

Petrișor Peiu: Nici nu s-a opus formal.

Mihail Neamțu: În fine, Alexandru Iliescu moare în 1945, dacă nu mă înșel. Și de aici un fel de resentiment al lui Ion Iliescu față de Gheorghiu-Dej.

Peiu: Corect. Problema adevărată este că tot ceea ce numim noi industrializarea lui Ceaușescu a început pe vremea lui Dej. Iar arhitectul acestei industrializări este Ion Gheorghe Maurer. Perioada deci n-a fost una de stagnare.

Mihail Neamțu: De stagnare, spui tu.

Petrișor Peiu: Nu, atunci au fost cele mai mari ritmuri de creștere din istoria României.

Mihail Neamțu: Economică.

Petrișor Peiu: Da, noi creșteam atunci cam cum creștea China prin anii 90, cu 17%. Au fost creșteri foarte mari, pentru că a venit perioada industrializării. Și Ceaușescu a avut probabil înțelepciunea să-l păstreze pe Maurer.

Maurer și-a dat seama la un moment dat că nu se poate baza România pe Uniunea Sovietică. Și că singura variantă de dezvoltare este accesul la tehnologiile occidentale.

Sigur că și Maurer, și Ceaușescu, care apăruse și el în acest grup, erau comuniști convinși, ca și Ion Iliescu.

Citiți și: alte reflecții pe Substack