Emil Culda, auditor financiar extern: România trăiește o dictatură fiscală de tip milițienesc. Aici s-a ajuns!

Suita măsurilor luate de guvernul Bolojan în ultimul an a condus România la o severă stare de austeritate și la un climat tensionat în rândul populației. Printre măsuri amintim succint: creșterea TVA la 21% (cu unele excepții: medicamentele, o parte din alimente, apa pentru irigații, cărțile, lemnele de foc și energia termică); creșterea cu 10% a accizelor pentru alcool, combustibil, țigări; creșterea numărului de contributori la CNAS: 6 milioane de contributori la 16 milioane de beneficiari; CASS la pensiile de peste 3.000 de lei; impozitul pe dividende; tăierea burselor; tăierea indemnizațiilor pentru mamele cu copii mici; taierea pensiilor peste 3000 de lei. În privința acestei politici practicate de guvernul Bolojan, economistul Emil Culda, auditor financiar extern a declarat pentru cotidianul Făclia: „Acest guvern nu a făcut decât să bulverseze și mediul de afaceri și populația. Soluțiile cu care vine, în ceea ce privește redresarea financiară, sunt aberante!”

Se încalcă separarea puterilor: Guvernul a devenit Legislativ

Emil Culda menționează: „Măsurile luate de guvernul Bolojan în privința ieșirii din criza fiscală și economică pe care România o traversează, măsuri pe care se insistă în continuare, sunt una mai neavenită decât cealaltă. Eu urmăresc acest fenomen și pot să vă spun că suita măsurilor lui Bolojan este una de tip milițienesc. Este vorbă de o dictatură fiscală pe care România o trăiește Aici a ajuns România sub guvernul condus de Bolojan. Măsurile luate nu au vizat decât încărcarea cu sarcini și costuri a celor care mai reușesc să producă ceva în economia reală, pasarea de către stat a propriilor responsabilități, acestea grevând acum asupra cetățenului și a contribuabilului în general, la care se adaugă îngrădirea a ceea ce se numește „libertatea comerțului”. Faptul că în ultimii 6 ani și mai bine toate aceste lucruri s-au reglementat prin ordonanțe de urgență arată un lucru grav: încălcarea unui principiu fundamental din constituție (primul fiind libertatea comerțului) și anume separarea puterilor în stat. Și nu în mod excepțional, ci – cum se zice – „continuu, într-o veselie”. Altfel spus, Executivul, ca putere, a devenit Legislativ. Adică Executivul și-a reglementat interesele imediate, acelea de a face rost de bani prin orice mijloace, orice cale, de oriunde, de la oricine, în orice condiții.

Pe ce s-au dus banii? Aceeași placă: „Bla”….„Bla”

Emil Cluda adaugă: „Pe de altă parte aceeași structură de putere nu dă nici un fel de explicație referitoare la cheltuielile bugetare. Pentru că deficitul uriaș și datoria publică inimaginabilă pe care le înregistrează România sunt generate de veninituri extrem de mici, tocmai pentru că de ani de zile guvernul pur și simplu – și aici folosesc un termen mai puțin academic – „o lălăie” într-o permanentă lamentare: că sunt prea mici încasările, că evaziunea este foarte mare…Același discurs, aceeași placă, un fel de …„bla” …„bla” la infinit. Ori toate aceste impedimete au legătură în primul rând cu cheltuielile. Numai că noi, românii, nu știm nimic despre cheltuieli pentru nimeni nu ne-a raportat nimic. Pe ce s-au dus banii? Dacă tu, guvern, vrei să fii transparent și corect, nu ar trebui decât să-i pui pe toți cei care lucrează pe banii statului, timp de un an de zile, să raporteze cu ce s-au ocupat în fiecare zi. Și mai ales în zona sinecurilor, care la noi este extrem de mare. Să iei această măsură sub sancțiunea că dacă se minte, se vor suporta rigorile legii, precum cel care face evaziune fiscală. Atunci ar fi rezultat tocmai din aceste raportări cât avem de redus și unde avem de redus. Desigur, nu s-a făcut așa ceva. S-a mers așa, pe intuiție…după „miros”…orientativ…S-au mai redus ceva cheltuieli dar puțin.

O teribilă descurajare economică

Referitor la capitolele importante din buget și explicațiile aferente adevăratelor probleme legate de deficitul uriaș, Emil Culda spune că nimeni nu le-a oferit: „Așa ar fi trebuit să procedeze un guvern responsabil. Să informeze. De pildă, cheltuieleile legate de înarmare: nimeni nu știe cât s-a cheltuit, pe ce, în ce condiții. Și vorbim aici nu de un capitol oarecare de cheltuieli, ci de unul voluminos, care a făcut atingere serioasă la bugetul țării. Niciuna din măsurile aduse de guvernul Bolojan nu a fost utilizată ca o pârghie fiscală și economică în sensul în care ceea ce aplici nu trebuie să vizeze doar câți bani aduci la bugetul fără fund al statului, ci ar trebui să reprezinte o pârghie prin care tu, guvern, stimulezi, dezvolți, creezi surse de alimentare a bugetului și de dezvolare economică. Mai mult, se merge în continuare pe o teribilă descurajare economică, lucru care denotă lipsa de viziune. Și aici mă refer în special la segmentul întreprinzătorilor mici și mijlocii care este unul extrem de important economic. Și care suferă puternic după aceste aiuritoare măsuri. De aceea, a devenit un imperativ anularea aberațiilor care s-au concretizat pînă acum în așa – zise măsuri.

România – ca un tren în ceață

Economistul clujean adaugă: „Dincolo de conjunctura economică internațională care este acum, pe nimeni nu mai interesează ce consecințe au aceste măsuri asupra mediului de business și asupra economiei reale. Se merge ca un tren în ceață. Unde este stația terminus, când ajungem acolo? Nimeni nu știe și, ce-i mai trist, nici nu-i interesează. La care se adugă crasa incompeteță, sinecurismul, delăsarea, acel „merge și așa…”

Guvernul: Interesele sunt apărate de UE. Fals!

Emil Culda spune în final: „Nu știm să ne apărăm interesele comerciale, nu știm să negociem, să avem o politică externă solidă. Avem guvernanți care trăiesc cu impresia că interesele comerciale ale României sunt apărate de Uniunea Europeană. Fals! Uniunea Europeană, de zeci de ani, nu este capabilă să semneze un acord comercial cu Statele Unite și cu China, cei doi poli fundamentali ai economiei mondiale. Dar dacă tu, guvern și tu, Minister de Externe sesisezi acest lucru, te întrebi: Ce pot face eu pentru țara mea? Dar este ciuneva atent la aceste aspecte? Mediul de afaceri românesc este extrem de bulversat de evoluția economei internaționale, de măsurile guvernului, de factorii imprevizibili. Este un supliciu economic pe care îl traversează oamenii de afaceri. În afară de a biciui cu taxe și impozite acest mediu, la care se adaugă și populația, ce mai știi să faci ? Or ceva mă face să crec că acest guvern nici măcar nu cunoaște în mod real și în detaliu situația bugetară a țării și nici nu deține toate informațiile din economia reală. Atunci despre ce vorbim?”

Sursa: https://ziarulfaclia.ro/emil-culda-auditor-financiar-extern-romania-traieste-o-dictatura-fiscala-de-tip-militienesc-aici-s-a-ajuns/

Etichete:

Te-ar putea interesa și

România merită mai mult

România merită mai mult decât ceea ce vedeți azi la televizor: impostură, neputință, mediocritate, scandal.
Nu primim decât, vorba unui antreprenor bucovinean, gălăgie fără strategie.
Se pregătesc să candideze la alegerile prezidențiale oameni care n-au muncit o singură zi-n mediul privat.
O să vă vândă iluzii foști turnători la Securitate, plagiatori sau inși care nu și-au luat bacalaureatul nici măcar la 30 ani.
Țara noastră s-ar ridica la nivelul Poloniei dacă am avea o echipă dedicată și pregătită, animată de idealurile patriotismului curat, nu sforăitor.
În treizeci și cinci de ani, frăția hoților n-a reușit să facă măcar o stație de metrou la Aeroportul Otopeni și o șosea de centură a Capitalei. Suntem vulnerabili în fața crizelor.
Energia e scumpă, alimentele le importăm iar România nu e nici educată, nici prea bogată. Imoralitatea a pătruns în școli. Drogurile și orgiile nu lipsesc din liceele de prestigiu ale țării.
Ne declarăm grădina Maicii Domnului, dar industria videochat va fi, curând, mai tare ca agricultura. Autostrăzile se surpă, sănătatea românilor e precară iar apele și pădurile sunt fie administrate, fie exploatate de firme străine.
Antreprenorii autohtoni sunt împovărați de măsuri fiscale aberante iar vestita digitalizare nu elimină cumetriile din administrație.
Ne furăm singuri căciula. Într-o singură decadă, România ar putea fi acolo unde este Polonia, așadar în rândul țărilor puternice, admirate și respectate.
Cu o singură condiție: dacă am reveni la valorile fundamentale, adică la principiile nemuritoare ale Europei creștine: familie, viață, libertate, proprietate, solidaritate.
Suntem cu toții în fața unor decizii grele.
Mai avem câteva până vom vedea listele de candidați pentru alegerile prezidențiale.
Cred astăzi, ca și acum zece ani, că toate energiile politice sănătoase ale României pot fi canalizate într-o alternativă patriotică, decentă, liberă de comenzi obscure și perfect transparentă-n fața electoratului.
Nu e destul să-i penalizăm pe cei care au guvernat în ultimii ani. Avem obligația morală să acționăm pentru a da o șansă generațiilor care vin, copiilor noștri. Iuliu Maniu: Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam și adevăr.

Află mai multe →

Recenzie: O capodoperă a sintezei istorice despre secolul al VII-lea – Corneliu Berari și „războiul mondial” al Antichității târzii

Rareori întâlnești un debut literar care să zguduie temeliile istoriografiei cu atâta forță și rafinament precum o face Corneliu Berari în monumentala sa lucrare dedicată secolului al VII-lea. Cu un volum care, în format tradițional, ar fi depășit lejer o mie de pagini – devenind, glumind doar pe jumătate, un „obiect contondent” demn de epoca războaielor pe care o descrie –, Berari ne oferă o sinteză istorică de o rară acuitate intelectuală, un veritabil tur de forță ce îmbină arheologia, climatologia, geopolitica și teologia într-o narațiune captivantă.

Cartea se apleacă asupra confruntării epocale dintre Imperiul Bizantin, sub domnia lui Heraclius (610-641), și expansiunea fulgerătoare a Islamului, plasând această ciocnire în contextul precis al cronologiei secolului VII, așa cum o relevă cele mai recente studii (Kaegi, Kennedy, Harper). Berari ne poartă prin momente-cheie: Hegira lui Mahomed din 622, victoria lui Heraclius asupra sasanizilor la Ninive în 628, urmată de prăbușirea rapidă a Levantului după bătălia de la Yarmouk (636), căderea Damascului (634), a Ierusalimului (637) și a Egiptului (641). Cu o precizie de strateg, autorul surprinde neputința lui Heraclius, ultimul împărat roman și primul basileu bizantin, în fața a ceea ce numește un „război mondial” al Antichității târzii – o apocalipsă a creștinismului oriental, marcată de dispariția a zeci de mii de așezăminte creștine sub avansul islamic.

Dar Corneliu Berari nu se mulțumește să reconstituie doar marile bătălii. Cu o îndrăzneală care taie respirația, el chestionează vulgata istoriografică românească, punând sub semnul întrebării mituri sacrosancte precum creștinismul daco-roman sau numărul populației latinofone la nord și sud de Dunăre. Este oare continuitatea daco-romană o realitate susținută de probe sau o proiecție a dorințelor noastre asupra unui trecut nebulos? Autorul nu oferă răspunsuri facile, ci invită la o cercetare profundă, susținută de izvoare și de o metodologie interdisciplinară exemplară. De la erupțiile vulcanice din 535-536, care au întunecat cerul și au slăbit imperiul, la retragerea trupelor bizantine din Balcani în 614-615 – un gest care a lăsat o peninsulă vulnerabilă –, Berari construiește o narațiune complexă, în care natura, politica și credința se întrepătrund.

Patriot fervent și creștin ortodox calcedonian, Corneliu Berari propune o reevaluare radicală a etnogenezei românești, mutând accentul de la retragerea lui Aurelian (271-276) la prăbușirea ordinii bizantine din secolul VII. Romanitatea balcanică, lipsită de scutul imperiului, își păstrează totuși identitatea creștină prin cuvinte latine precum „a te ruga” sau „a te cumineca” – o observație subtilă, dar profundă. Cartea sa, un apel la reconsiderarea istoriei ca un vortex de haos și nu ca o continuitate liniară, merită să fie tradusă în engleză, dezbătută și premiată la Academia Română.

Într-o lume a simplificărilor grăbite, unde Wikipedia domnește suprem, Corneliu Berari ne reamintește ce înseamnă cercetarea adevărată: exhaustivă, incomodă, vie. Este o lucrare care nu se citește într-o singură suflare – poate în zece ani, cu răbdare –, dar care răsplătește fiecare pagină cu o înțelegere mai adâncă a trecutului nostru. O capodoperă ce redefinește secolul al VII-lea și locul românilor în marea istorie a civilizației europene.

Află mai multe →

Quo vadis, Europa?

  1. Comisia Europeană e orice, dar nu guvernarea poporului, de către popor, pentru popor. În spatele lui Trump sunt 75 milioane de votanți. Câți au ales-o Ursula von der Leyen președinte al executivului de la Bruxelles?
  2. Trei ani au trecut de la războiul din Ucraina – o eternitate în politica de azi. În doar 36 luni, raporturile de putere s-au schimbat teribil. Sistemul internațional e zgâlțâit din temelii. Putin n-a murit de cancer și nici n-a fost dărâmat de sancțiunile Occidentului.
  3. Lumea e într-o continuă schimbare. China și Rusia își dau mâna, BRICS-ul își flexează mușchii cu India și Brazilia laolaltă. Organizația Națiunilor Unite e irelevantă. Suntem în logica secolului XIX, în care nu contează decât marile puteri. Vedem doar negocieri brute între coloșii planetei. Iar hegemonii lumii n-au prieteni, ci doar interese.
  4. Sătul de retorica impotență a elitei de la Bruxelles, președintele Trump negociază viitorul Ucrainei. Probabil vom vedea o împărțire – zona Lvov-Kiev ar putea rămâne o regiune occidentală (dar și o colonie economică a Americii). Donbas va fi sub cizma Moscovei. Sferele din influență n-au dispărut.
  5. Imperiul britanic s-a prăbușit nu din cauza nemților lui Hitler, nici din pricina Rusiei lui Stalin. Cauza principală? Puterea maritimă a Statelor Unite condusă de președintele Eisenhower. Episodul numit Suez a marcat un triumf al Americii post-belice. Azi, Marea Britanie a rămas o insulă plină de amintiri.
  6. Lumea nouă e configurată de logica supremației economice: metale rare, energie ieftină, rute comerciale accesibile. Nu e vorba despre cinism, ci despre realism. Cine poate formula interesul național al României? Nu știm. Nu avem un președinte legitim iar miniștrii guvernului Ciolacu sunt niște actori ratați de pantomimă.
  7. Trump nu a uitat lecția războaielor eșuate din Irak, Afganistan, Siria sau Libia. Toate purtate sub steagul democrației. După eliminarea lui Saddam Hussein sau Gaddafi n-a urmat decât haosul. Anarhia, spunea Aristotel, e mai rea decât tirania.
  8. Viitorul Ucrainei este incert. Trecutul? O istorie marcată de ambițiile țarilor, machiavelismul lui Stalin, apoi obrăznicia lui Hrușciov legată de Crimeea. Naționalismul lui Zelenski e visceral și irațional (în timp ce patriotismul unui Georgescu e „fascist” și „anti-european”).

Quo vadis, Europa?

Află mai multe →