Iliescu și anii pierduți: cele două șanse ratate ale României

Reduta Conservatoare

Despre moartea Ceaușeștilor

Vocea Libertății • Mai 2026

Lucian Crețu

Dialog între Mihail Neamțu și Petrișor Peiu

Partea IV

Ion Iliescu nu a fost un dictator. A fost ceva mai complicat decât atât: un om cu convingeri comuniste autentice, ajuns la putere în fruntea unui grup, care a luat decizii economice ce aveau să coste România decenii. Petrișor Peiu și Mihail Neamțu analizează ce s-a pierdut în anii 90 și de ce.

Iliescu, un om al grupului

Petrișor Peiu: Trebuie să vorbim despre tot regimul ca ansamblu, nu doar despre Iliescu. El nu avea stofă de dictator. Nu cred că și-a dorit vreodată să guverneze singur sau să ia decizii singur. Ce s-a întâmplat în 1990 este că s-au luat decizii într-un grup mai larg.

Mihail Neamțu: Cu acordul Occidentului?

Petrișor Peiu: Eu cred că acordul Occidentului a fost dat lui Gorbaciov când a spus: noi nu ne băgăm acolo. Toate serviciile de informații din statele membre ale Tratatului de la Varșovia, mai puțin România, lucrau pentru Moscova.

România avea o suveranitate particulară, construită pe o generație puternic antisovietică, moștenitoare a tradiției antiruse care mergea de la Vlădică până la Opincă.

El, Iliescu, a respectat un fel de democrație, chiar dacă credea sincer că ceea ce numim democrație în sens occidental nu e chiar bun.

Că el a urât tot ce înseamnă libertate, pluripartidism, societate civilă, proprietate privată, capitalism, absolut. Dar și cei din jurul lui au gândit la fel și au făcut la fel.

Tratatul cu Uniunea Sovietică muribundă

Petrișor Peiu: Ce s-a întâmplat la Snagov? Ei au rămas fără aer. Imediat după Revoluție s-au grăbit să semneze un tratat cu Uniunea Sovietică, un stat care era pe moarte. A fost singurul stat fost socialist care a semnat așa o prostie, epuizându-și toate rezervele de credibilitate.

La Moscova a fost trimis Ion Mircea Pașcu. Ministrul de externe era Adrian Năstase. A fost o întreagă echipă care a crezut că acesta este viitorul.

Când a venit lovitura de stat de la Moscova în august 1991, ei au rămas fără aer. Iliescu a fost printre primii care a condamnat lovitura, că era împotriva lui Gorbaciov. Dar și-au dat seama că sunt în aer.

Mihail Neamțu: Snagov-ul, renunțarea la direcția sovietică.

Petrișor Peiu: Pe de altă parte, Iliescu nu cred că era indiferent la interesele României. Ce s-a întâmplat la Târgu Mureș în 1990 cred că l-a speriat. Și după căderea Uniunii Sovietice și-a pus o întrebare simplă pe care și-au pus-o mulți conducători ai României în trecut: ce facem dacă Ungaria intră în Occident și noi rămânem pe dinafară? Aceasta a fost cea mai mare problemă. Și în contextul ăsta a venit pactul de la Snagov.

Cele două șanse irosit în 90

Petrișor Peiu: Noi am avut două șanse uluitoare în 1990. Prima: România a fost țara din fostul lagăr socialist unde a fost cea mai mare represiune economică în timpul comunismului, unde s-au confiscat cele mai multe proprietăți. Dacă le dădeam înapoi, repede și fără rest, toate obstacolele inventate de Iliescu dispăreau și am fi avut repede o clasă de capitaliști autentici, români.

A doua șansă: statul nu avea datorii. Nici centralele economice nu aveau datorii. Toți banii existenți în economie s-au dus la fabricile care asigurau conducerea centralei. Toate celelalte au sărăcit.

Singura modalitate dovedită bună pentru această tranziție a fost cea făcută de Balcerowicz în Polonia: reformă radicală, rapidă, cu rezultate rapide. A privatizat masiv către polonezi, prin noua bursă și prin cupoane. Polonezii au devenit proprietari. Cupoanele s-au vândut pe bani. Companiile au rămas capitalizate.

Investițiile străine au venit că au văzut această deschidere.

Mihail Neamțu: La noi ce s-a întâmplat?

Petrișor Peiu: La noi a venit regimul și a spus: vă dăm posibilitatea să vă cumpărați locuințele la prețurile vechi. Toți banii pe care îi aveau românii în bănci s-au dus către cumpărarea de apartamente. Avem astăzi cel mai mare procentaj de proprietari, dar economia a rămas fără sevă, fără capital. Banii ăia au fost luați de stat, care îți vindea apartamentele, și s-au dus pe proiecte populiste

Ce putea fi salvat

Mihail Neamțu: Anumite fabrici puteau fi privatizate sau salvate. Anumite ramuri industriale puteau fi protejate.

Petrișor Peiu: Absolut toate. În siderurgie nu s-a schimbat nimic tehnologic în ultimii 50 de ani. Ce s-a schimbat? Automatizarea. Nu mai sunt oameni, sunt roboți care fac operațiunile mai bine și mai precis.

Nu trebuia să distrugem SIDEX-ul, Călanul, Hunedoara. Trebuia să adăugăm automatizări și investiții în mediu.

Acum toată Europa plânge după armament și muniție. Cum să faci muniție dacă nu produci oțel?

Industria farmaceutică: în 1990 românii aveau multe medicamente fabricate în țară. Astăzi 11% din medicamente sunt românești.

Toate statele care nu sunt mari puteri farmaceutice au susținut fabricile naționale să facă medicamente generice. Noi nu.

Mihail Neamțu: Ce s-ar fi întâmplat dacă Iliescu gândea ca un capitalist în 90?

Petrișor Peiu: Nu numai el, toți. Dacă aveam un Balcerowicz în locul lui Roman, dacă restituiam proprietățile rapid, dacă nu distrugem industria. Economia României merge astăzi bine și a recuperat mult din terenul pierdut atunci, în anii 90.

A depășit Ungaria, s-a apropiat de Polonia. Dar avem un stat bolnav care este piatra de moară. Indiferent ce ar face economia azi, situația financiară a statului român o trage în jos.

Va urma…

Citiți și: alte reflecții pe Substack