Unirea Principatelor și geniul colectiv al generației pașoptiste

Reduta Conservatoare

Părinții fondatori ai României

Vocea Libertății, Mai 2026

Lucian Crețu

Dialog între Mihail Neamțu și Petrișor Peiu

Partea II

Unirea din 1859 nu a fost opera exclusivă a lui Alexandru Ioan Cuza, ci rezultatul unui consens profund al elitelor românești, construit în lojile masonice vest-europene și susținut activ de reprezentanții celor două mitropolii. Convenția de Pace de la Paris prevedea un stat federal cu doi domnitori, iar depășirea acestui cadru juridic a fost un act de îndrăzneală politică deliberată. Mihail Kogălniceanu, creierul reformator al epocii, a trebuit să rezolve, ca prim-ministru, o trilema aparent imposibilă: coeziunea socială, proprietățile mănăstirești și presiunile marilor puteri.

Convenția de Pace de la Paris și proiectul federal

Petrișor Peiu: Principala problemă a națiunii române la acea vreme era că trăia divizată în mai multe state. Imediat după Războiul Crimeei, Convenția de Pace de la Paris a statuat dreptul românilor de a avea un stat unitar federal. Proiecta o Românie federală, sau Principatele Unite federale, în sensul că existau două state cu două parlamente distincte, cu guverne distincte, cu o armată comună și o politică externă comună. Dar erau doi domnitori, ambii trebuind să fie români.

Petrișor Peiu: În baza acestei convenții s-au organizat adunările ad hoc de la București și de la Iași din 1858-1859. Mulți patrioți români care veneau din generația 1848 erau conectați la tot ceea ce se întâmplase în Europa la acea vreme.

Mihail Neamțu: Ideile liberale, să le numim?

Petrișor Peiu: Să le numim mai degrabă ideile naționale. Avea loc o revoluție de reîntoarcere la națiuni. Europa redevenea Europa națiunilor. Iar ei erau conectați la niște loji masonice, acesta este adevărul. Ne gândim la Kogălniceanu, la Rossetti, la toată generația 1848, cu excepția notabilă a lui Bălcescu, care dispăruse.

Rolul bisericii în actul unirii

Petrișor Peiu: Există un lucru care se spune foarte rar în istoria noastră și nu știu de ce: a existat o foarte serioasă generație unionistă la conducerea celor două biserici. În adunările ad hoc, cam o treime din participanți erau reprezentanții celor două mitropolii.

Cei doi mitropoliți au fost chiar președinții adunărilor. Unirea nu s-ar fi putut face fără ei. Noi nu aveam autocefalie atunci, erau mitropoliți care depindeau de Constantinopol și care au condus adunările ad hoc, influențând o treime din membri să voteze în sens unionist.

Petrișor Peiu: Acea generație cultivată în lojile masonice vest-europene a avut o atitudine specifică acestor loji: înțelegere peste diferențele de partid, peste diferențele de opțiuni politice. Erau la un loc mari proprietari de terenuri, conservatori, și burghezia liberală, intelectuală, a marilor orașe. Au coabitat și s-au înțeles să-l voteze pe același domnitor în ambele state.

Cuza și depășirea cadrului federal

Petrișor Peiu: Intenția lor a fost să respecte Convenția de Pace și să facă un stat federal, dar cu același domnitor în ambele părți. Intervine personalitatea lui Cuza, bună, rea, pozitivă, negativă, părerile sunt împărțite, care a avut ideea de a depăși granițele Convenției și de a face un stat unitar.

Pasul cel mai important a fost desființarea statului federal prevăzut în Convenție. Atenție: aceasta este Legea numărul 1 din Monitorul Oficial al României. Convenția de Pace de la Paris, partea referitoare la principatele dunărene, este legea numărul 1 din România.

Petrișor Peiu: S-a convocat un Parlament comun, s-au organizat alegeri, astfel încât la 24 ianuarie 1862, la trei ani după 1859, dar tot pe 24 ianuarie, a avut loc prima sesiune inaugurală a Parlamentului Principatelor Unite. Acela este actul de naștere formal al României. Atunci a apărut statul unitar român. Tot 24 ianuarie, dar 1862.

Mihail Neamțu: 24 ianuarie 1859 este momentul dublei alegeri a lui Cuza, numit de istoricul Dan Berindei un act de geniu colectiv al elitelor românești. Avem profilul unui ofițer moldovean cu un rang mediu, cu o avere mică, care, într-un fel sau altul, i-a convins pe toți.

Petrișor Peiu: Toți au crezut că o să-l controleze.

Kogălniceanu, creierul statului

Mihail Neamțu: Kogălniceanu ținea la 17 ani un discurs inaugural la deschiderea Academiei Mihăilene în 1834. El a simțit presiunea cenzurii rusești, o cenzură teribilă la adresa gazetelor pro-românești. Și familia lui pierduse o parte din moșii, care erau în Basarabia.

Petrișor Peiu: El simțea foarte personal ceea ce făcuse Imperiul Țarist prin desprinderea Basarabiei de restul Moldovei.

Noi îi datorăm lui Kogălniceanu mult mai mult decât credem și decât se spune în istoriografia românească. El a fost creierul statului făcut de Cuza. În 1863, ajunge prim-ministru pentru a rezolva cea mai complicată problemă pe care Cuza a avut-o vreodată: coeziunea socială.

Petrișor Peiu: Coeziunea socială depindea esențial de reforma agrară. Principatele Unite era un stat rupt, în care cea mai mare parte a populației, nefiind proprietară de teren, principala avuție a vremii, nu putea participa nici la viața socială, nici la viața politică.

Pe de altă parte, latifundiarii se opuneau europenizării, adică schimbării structurii economice și trecerii de la o economie de tip otoman la una de tip european, care să valorifice resursele naturale extraordinare ale Principatelor, printre care petrolul, grânele și produsele agricole asociate.

Va urma…

Citiți și: alte reflecții pe Substack